Celebrare ecumenică de comemorare a deportării etnicilor germani în URSS

Celebrare ecumenică de comemorare a deportării etnicilor germani în URSS

comemoraredeportati_29În decursul a 35 de ani, din 1914 și până în 1949, în trei rânduri, zeci de mii de români de etnie germană, atât luterani evanghelici cât și romano-catolici, au fost arestați și deportați, socotiți „supuși străini” și chiar „inamici” ai țării datorită originilor lor etnice. Pentru comemorarea acestora, în dimineața zilei de duminică, 1 martie 2015, la Biserica Evanghelică Luterană C.A. din București a avut loc o celebrare ecumenică săvârșită împreună de Pr. Andrei Pinte, parohul comunității Evanghelice Luterane din București, și Pr. Ilie Niculae, responsabilul comunității catolice de limbă germană din cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de București.

La celebrare au fost prezenți Dr. Daniel Zikeli, Episcop-vicar al Bisericii Evanghelice C.A, IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de București, Mons. Baudouin Biajila Muankembe, consilier la Nunţiatura Apostolică din România, un reprezentant al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, un reprezentant al Arhiepiscopiei Armene din România, un reprezentant al Ambasadei Germaniei la Bucureşti, un reprezentant al Forumului Democrat al Germanilor din România, numeroşi credincioşi din cele două comunităţi germane din capitală, evanghelică şi catolică.

La finalul celebrării a fost sfinţită o placă comemorativă, pentru a cinsti amintirea etnicilor germani de confesiune evanghelică şi romano-catolici victime ale celor două Războaie Mondiale şi a1e deportării în URSS din 1945. Pe placa comemorativă, pe care este stilizată o salcie plângătoare – simbol al biruinţei vieţii asupra morţii –, este gravat în limba germană textul: „Fericiți cei ce plâng, căci ei vor fi mângâiați. În memoria victimelor celor două Războaie Mondiale și ale deportărilor în Uniunea Sovietică. 1914-1918 / 1939-1945 / 1945-1949. Comunitățile germane evanghelică și catolică din București”.

Una dintre victimele arestării şi deportării din cauza originilor etnice a fost şi Fericitul Anton Durcovici, austriac prin naștere, arestat la 15 august 1916 la Giurgiu. Tot atunci au mai fost arestaţi de Guvernul României şi deportaţi alţi 20 de preoţi din Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti, vinovaţi că aveau origine austriacă, germană ori maghiară şi consideraţi, în consecinţă, duşmani ai ţării. Despre această experiență, Anton Durcovici avea să relateze personal, după eliberarea din februarie 1918, într-o corespondență. Într-un studiu istoric, Pr. Alois Moraru face o sinteză a acestei relatări:

„Potrivit mărturiei sale, se afla în ziua de duminică, 15 august 1916, la Parohia Giurgiu. La sfârşitul solemnităţilor a dorit să se întoarcă la Bucureşti, dar a fost împiedicat de poliţia din Giurgiu, care l-a declarat reţinut şi i-a confiscat puţinele lucruri pe care le avea asupra sa: bani, ceasul, ritualul şi breviarul. A fost transportat, împreună cu alţi 500 de străini, în satul Frăţileşti, judeţul Ialomiţa, fiind singurul preot din grupul respectiv. Acolo a petrecut ca internat o primă lună de zile dificilă, situaţia urmând să se schimbe numai după ce i-au fost restituite bunurile personale, banii şi dreptul de a primi îmbrăcăminte de iarnă. A fost transferat ulterior într-un alt sat, al cărui nume nu-l cunoaştem, unde a stat până la 27 noiembrie 1916, când a fost deportat în Moldova. A urmat un marş chinuitor, de peste 300 de km, pe jos, prin noroi şi zăpadă, pe parcursul a circa trei săptămâni. Pe drum, grupului lui Durcovici i s-au alăturat opt fraţi din Congregaţia Fraţii Şcolilor Creştine, precum şi 11 surori din Congregaţia Surorile Neprihănitei Zămisliri”.

La începutul anului 1917, Pr. Anton Durcovici a primit un fel de domiciliu forțat la Surorile Notre Dame de Sion, din Galați, unde prelatul s-a bucurat să poată celebra din nou sacramentele și să acorde asistență spirituală surorilor și răniților din spitalul administrat de călugărițe. Ca și alți preoți, a fost eliberat în 1918, în urma unui schimb de prizonieri, datorită intervențiilor susținute din partea Arhiepiscopului de București Raimund Netzhammer, Legației Elveției la Iași, Episcopiei de Iaşi și Ministerului Român de Externe. Frigul, foamea, condiţiile improprii, riscul de a fi deportați în Rusia ca prizonieri de război, depărtarea de familie şi de cei dragi etc. nu i-au marcat pe aceşti preoţi atât de mult cât i-au îndurerat acuzaţiile nedrepte şi atitudinea Guvernului Român care îi trata ca inamici ai ţării în care copilăriseră, crescuseră, se formaseră şi în care slujeau cu toată dăruirea.

Hits: 1

/ Știri / Tags: ,

Share the Post