Vatican: Site-ul Sfântului Scaun, într-o nouă ținută grafică
Pagina de internet a Sfântului Scaun (www.vatican.va) are o nouă ținută grafică. O noutate, în versiunea pentru desktop, accesibilă de pe prima pagină, este secțiunea cu toți capii Bisericii, de la Sf. Apostol Petru și până la Papa Francis, cu dublă funcție de căutare: după nume sau după secolul în care au condus Biserica. Noua grafică îl păstrează în prim plan pe Papa Francisc, oferind acces imediat la biografia şi galeria foto, precum şi la magisteriul acestuia, inclusiv la mesajul pe twitter al Suveranului Pontif.
Totodată, este evident accentul pus pe caracterul informativ: pe lângă fereastra, prezentă şi în vechea versiune grafică, cu noutăţi, calendarul evenimentelor, albume foto şi video, site-ul oferă acces rapid la buletinul Biroului de presă al Sfântului Scaun, la site-ul de ştiri (news.va) şi la pagina serviciilor de informare (CTV – televiziunea vaticană, Radio Vatican, Arhiva foto, Biroul de presă etc.). În planul inferior al paginii de start sunt disponibile linkuri către diferite departamente (Oficiul celebrărilor liturgice, Curia Romană, alte departamente) şi instituţii vaticane (Statul Cetatea Vaticanului, Prefectura Casei Pontificale, Arhiva Secretă a Vaticanului, Biblioteca Apostolică, Editura LEV, Muzeele Vaticane etc).
Versiunea pentru dispozitive mobile oferă în prim plan o succesiune de imagini cu Papa Francisc, organizate pe diferite teme: milostivire, misiune, bucurie, credinţă, curaj, solidaritate, afecțiune, fiecare temă ducând apoi la o serie de citate din magisteriul Papei Francisc, iar citatele, la textele integrale. Urmează apoi mesajul pe twitter al Suveranului Pontif și o serie de linkuri către „noutăți”, magisteriul Sfântului Părinte și Buletinul Biroului de presă al Sfântului Scaun. De asemenea, prin iconuri se oferă acces rapid la contul de twitter al Papei, la site-ul de știri al Sfântului Scaun (news.va) și la funcția de căutare pe site.
În momentul de faţă, site-ul oficial al Sfântului Scaun este disponibil în 9 limbi: italiană, engleză, franceză, portugheză, spaniolă, germană, arabă, chineză şi latină. Este unul dintre cele mai vechi site-uri complexe, lansat în 1995. După ce mai mulți ani site-ul a păstrat aceeași grafică – cu mici modificări -, în 2010 s-a început un îndelungat și complex proces de reorganizare și redesenare. Și deși organizarea informației și grafica au suferit schimbări, mai mari sau mai mici, fundalul a rămas mereu acelaşi, devenind un fel de marcă pentru site.
Conform unei declarații a Msgr. Lucio Adrian Ruiz, directorul Oficiului pentru internet al Vaticanului, în 2010, pe domeniul web vatican.va erau publicate circa 500.000 de pagini, site-ul fiind vizitat de 3 milioane de vizitatori… pe zi. Desigur, astăzi cifra vizitatorilor este cu mult peste cea din 2010, datorită numărului tot mai mare de persoane care au acces la internet, precum şi interesului crescut pentru Papa Francisc şi Biserica Catolică.
Hits: 0