Neprihănita din Ploiești. Felix circumstantia

Învățătura Bisericii conform căreia Fecioara Maria a fost prezervată de păcatul originar încă din momentul conceperii sale a fost definită ca dogmă de credință în 1854 de către Papa Pius al IX-lea, dar decizia Papei nu era decât confirmarea unei vechi tradiții și devoțiuni răspândite deja în întreaga Biserică Catolică. Și cum arta sacră a fost mereu un fel de „biblie a săracilor” (biblia pauperum), mulți artiști, încă din secolele XV și XVI, s-au străduit să reprezinte, cum au putut mai bine, această învățătură sublimă, dar și complexă, despre Neprihănita Zămislire a Preacuratei Fecioare Maria.

Abia în secolul al XVII-lea pictorul spaniol Francisco Pacheco a reușit să stabilească un fel de standard al reprezentării Neprihănitei Zămisliri. În lucrarea sa „Arta picturii”, publicată post-mortem în 1649, Pacheco arată cum trebuie reprezentată Neprihănita Zămislire, descriere care se va regăsi apoi la mulți artiști spanioli influențați de Pacheco precum Bartolomé Murillo, Diego Velázquez și Francisco Zurbarán: „Sfânta Fecioară ar trebui pictată ca o tânără copilă de 12 sau 13 ani, în floarea tinereții. Să fie înveşmântată cu o cămaşă albă şi o mantie albastră. Să fie înconjurată de soare, de un soare oval în alb și ocru, care să strălucească delicat pe cer. Raze de lumină să se răspândească dinspre capul ei, în jurul căruia să fie un inel din douăsprezece stele. O coroană imperială să-i împodobească capul, însă fără să ascundă stelele. Sub picioarele ei să fie luna”.

Mulți pictori s-au oprit asupra Neprihănitei Zămisliri măcar o dată în viață. Murillo a pictat însă peste 20 de versiuni ale Neprihănitei, respectând descrierea lui Pacheco, dar fără a se repeta. Una dintre cele mai cunoscute picturi ale sale dedicată Neprihănitei este cea realizată în 1678 și păstrată acum în Museo del Prado din Spania. Această reprezentare se pare că l-a inspirat și pe artistul Gyorgy Vastagh, când a pictat Neprihănita Zămislire pentru altarul central al bisericii catolice din Ploiești (vechea biserică, consacrată în 1864).

Vastagh se născuse în 1834, la Sighet. În copilărie, un călugăr piarist, remarcându-i talentul artistic, l-a îndrumat să studieze artele. După o ucenicie pe lângă un pictor austriac, în 1854 a ajuns să studieze la Academia de Arte din Viena. Întors în țară, s-a stabilit la Cluj, unde își câștiga traiul realizând portrete pentru aristocrați și „colorând” fotografii. După ce în toamna anului 1863 s-a căsătorit cu o clujeancă cu origini franceze, Iosephina Schell, Vastagh s-a mutat cu familia la Ploiești, împreună cu un prieten care și-a deschis în oraș un atelier foto. Tot la Ploiești i s-a născut și primul copil, la 4 noiembrie 1864, un băiat, pe care l-au botezat Bela. Botezul, oficiat acasă (din cauza frigului) de către preotul catolic misionar Vitus Bianconi, a fost înregistrat în registrele parohiei catolice din Ploiești la data de 4 decembrie 1864 (Tomus I, nr. 42/1864), cu mențiunea că ambii părinți erau catolici, tatăl fiind pictor, cu cetățenie austriacă, locuind în Ploiești.

Un an mai târziu, în 1865, familia Vastagh s-a reîntors la Cluj, dar în urma lor, la Ploiești, nu a rămas doar înregistrarea botezului primului lor copil, dar și prima pictură religioasă pentru altar realizată de Gyorgy Vastagh, reprezentând Neprihănita Zămislire, patroana vechii biserici catolice din localitate. În Analele Parohiei Romano-Catolice Ploiești, părintele Julius Hering menţionează că în biserica construită în Ploieşti, consacrată în 1864 şi dedicată Neprihănitei Zămisliri a Maicii Domnului, „icoana cea mare la altar fu pictată de un bun pictor”. Vastagh era un tânăr artist, avea 30 de ani, și foarte probabil că la acea vreme era un necunoscut; abia mult mai târziu avea să devină renumit, pentru picturile cu scene rurale şi pentru portretele expuse în mari expoziţii internaţionale, dar mai ales ca portretist al Casei Imperiale a Austriei.

Pictura de la Ploieşti este însă importantă nu doar pentru că este prima lui lucrare religioasă pentru un altar, dar şi pentru că abia peste mai bine de 30 de ani Vastagh va mai realiza astfel de lucrări, pentru biserici catolice și protestante din Timișoara, Arad, Budapesta. Cu siguranţă, Neprihănita din Ploieşti a fost pentru Vastagh „o lucrare de suflet”, obolul său la biserica nou construită (în Anale, Pr. Hering nu menţionează plata vreunei sume pentru pictură, deşi redă în detaliu diferite cheltuieli pentru construcția, dotarea și înfrumusețarea bisericii).

Astăzi, după 150 de ani, privind în urmă, am putea asemăna mutarea lui Vastagh la Ploiești cu refugierea lui Constantin Isachie la Câmpulung Muscel, în 1944, când, în timpul șederii temporare în localitate, a pictat o serie de lucrări religioase păstrate și astăzi în biserica romano-catolică Sf. Iacob. Pură întâmplare? S-ar zice că e vorba, mai degrabă, de o întâmplare fericită: felix circumstantia!

Cristina Grigore

* Foto: „Neprihănita Zămislire”, de Gyorgy Vastagh (1864), ulei pe pânză, biserica romano-catolică Cristos, Regele Universului, Ploiești. Foto: Ion Macri.

Hits: 105