(Aula Nou\u0103 a Sinodului, s\u00e2mb\u0103t\u0103, 9 octombrie 2021)<\/p>\n
Iubi\u0163i fra\u0163i \u015fi surori,<\/p>\n
Mul\u0163umesc pentru c\u0103 sunte\u0163i aici, la deschiderea Sinodului. A\u0163i venit din at\u00e2tea locuri \u015fi Biserici, purt\u00e2nd fiecare \u00een inim\u0103 \u00eentreb\u0103ri \u015fi speran\u0163e, \u015fi sunt sigur c\u0103 Duhul ne va conduce \u015fi ne va da harul s\u0103 mergem \u00eenainte \u00eempreun\u0103, s\u0103 ne ascult\u0103m reciproc \u015fi s\u0103 demar\u0103m un discern\u0103m\u00e2nt \u00een timpul nostru, devenind solidari cu trudele \u015fi dorin\u0163ele omenirii. Reafirm c\u0103 Sinodul nu este un parlament, c\u0103 Sinodul nu este o investiga\u0163ie cu privire la opinii; Sinodul este un moment eclezial, iar protagonistul Sinodului este Duhul Sf\u00e2nt. Dac\u0103 nu exist\u0103 Duhul Sf\u00e2nt, nu va exista Sinod.<\/p>\n
S\u0103 tr\u0103im acest Sinod \u00een spiritul rug\u0103ciunii pe care Isus a adresat-o din inim\u0103 Tat\u0103lui pentru ai s\u0103i: “Ca to\u0163i s\u0103 fie una” (In<\/i> 17,21). La asta suntem chema\u0163i: la unitatea, la comuniunea, la fraternitatea care se na\u015fte din faptul de a ne sim\u0163i \u00eembr\u0103\u0163i\u015fa\u0163i de unica iubire a lui Dumnezeu. To\u0163i, f\u0103r\u0103 distinc\u0163ii, \u015fi noi p\u0103storii \u00een mod deosebit, a\u015fa cum scria sf\u00e2ntul Ciprian: “Trebuie s\u0103 men\u0163inem \u015fi s\u0103 revendic\u0103m cu fermitate aceast\u0103 unitate, mai ales noi episcopii care prezid\u0103m \u00een Biseric\u0103, pentru a da dovad\u0103 c\u0103 \u015fi episcopatul \u00eensu\u015fi este singur \u015fi nedesp\u0103r\u0163it” (De Ecclesiae Catholicae Unitate<\/i>, 5). De aceea, \u00een unicul popor al lui Dumnezeu s\u0103 mergem \u00eempreun\u0103, pentru a tr\u0103i experien\u0163a unei Biserici care prime\u015fte \u015fi d\u0103ruie\u015fte darul unit\u0103\u0163ii \u015fi se deschide la glasul Duhului.<\/p>\n
Cuvintele-cheie ale Sinodului sunt trei: comuniune, participare, misiune<\/i>. Comuniune \u015fi misiune sunt expresii teologice care desemneaz\u0103 misterul Bisericii \u015fi pe care ne face bine s\u0103-l comemor\u0103m. Conciliul al II-lea din Vatican a clarificat c\u0103 aceast\u0103 comuniune<\/i> exprim\u0103 \u00eens\u0103\u015fi natura Bisericii \u015fi, \u00een acela\u015fi timp, a afirmat c\u0103 Biserica a primit “misiunea<\/i> de a vesti \u015fi a instaura \u00een toate neamurile \u00eemp\u0103r\u0103\u0163ia lui Cristos \u015fi a lui Dumnezeu, \u015fi constituie pe p\u0103m\u00e2nt germenul \u015fi \u00eenceputul acestei \u00eemp\u0103r\u0103\u0163ii pe p\u0103m\u00e2nt” (Lumen gentium<\/i>, 5). Dou\u0103 cuvinte prin care Biserica imit\u0103 \u015fi contempl\u0103 via\u0163a Preasfintei Treimi, mister de comuniune ad intra<\/i> \u015fi izvor de misiune ad extra<\/i>. Dup\u0103 un timp de reflec\u0163ii doctrinale, teologice \u015fi pastorale care au caracterizat receptarea Conciliului al II-lea din Vatican, Sf\u00e2ntul Paul al VI-lea a voit s\u0103 condenseze tocmai aceste cuvinte – comuniune \u015fi misiune – “liniile maestre, enun\u0163ate de Conciliu”. De fapt, comemor\u00e2nd deschiderea lui, a afirmat c\u0103 liniile generale au fost “comuniunea, prin urmare coeziunea \u015fi plin\u0103tatea interioar\u0103, \u00een har, \u00een adev\u0103r, \u00een colaborare” (…) \u015fi misiune, adic\u0103 angajarea apostolic\u0103 fa\u0163\u0103 de lumea contemporan\u0103” (Angelus<\/i>, 11 octombrie 1970), care nu este prozelitism.<\/p>\n
\u00cencheind Sinodul din 1985, la dou\u0103zeci de ani de la \u00eencheierea adun\u0103rii conciliare, \u015fi Sf\u00e2ntul Ioan Paul al II-lea a voit s\u0103 reafirme c\u0103 natura Bisericii este koinonia<\/i>: din ea izvor\u0103\u015fte misiunea de a fi semn de unire intim\u0103 a familiei umane cu Dumnezeu. \u015ei ad\u0103uga: “Se potrive\u015fte foarte bine ca \u00een Biseric\u0103 s\u0103 se celebreze Sinoade ordinare \u015fi, atunci c\u00e2nd este necesar, chiar extraordinare” care, pentru a aduce rod, trebuie s\u0103 fie bine preg\u0103tite: “adic\u0103 este nevoie ca \u00een Bisericile locale s\u0103 se lucreze la preg\u0103tirea lor cu participarea tuturor” (Discurs la \u00eencheierea celei de-a II-a Adun\u0103ri Extraordinare a Sinodului Episcopilor<\/i>, 7 decembrie 1985). A\u015fadar, iat\u0103 al treilea cuv\u00e2nt, participare<\/i>. Comuniunea \u015fi misiunea risc\u0103 s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 termeni un pic abstrac\u0163i dac\u0103 nu se cultiv\u0103 o practic\u0103 eclezial\u0103 care s\u0103 exprime concrete\u0163ea sinodalit\u0103\u0163ii<\/i> \u00een fiecare pas al drumului \u015fi al ac\u0163iunii, promov\u00e2nd implicarea real\u0103 a tuturor \u015fi a fiec\u0103ruia. A\u015f vrea s\u0103 spun c\u0103 a celebra un Sinod este mereu frumos \u015fi important, dar este cu adev\u0103rat rodnic dac\u0103 devine expresie vie a faptului de a fi Biseric\u0103, a unei ac\u0163iuni caracterizate de o participare adev\u0103rat\u0103.<\/p>\n
\u015ei asta nu din exigen\u0163e de stil, ci de credin\u0163\u0103. Participarea este o exigen\u0163\u0103 a credin\u0163ei baptismale. A\u015fa cum afirm\u0103 apostolul Paul, “noi to\u0163i am fost boteza\u0163i \u00eentr-un singur Duh \u00eentr-un singur trup” (1Cor<\/i>12,13). Punctul de pornire, \u00een trupul eclezial, este acesta \u015fi niciunul altul: Botezul. Din el, izvorul nostru de via\u0163\u0103, deriv\u0103 demnitatea egal\u0103 a fiilor lui Dumnezeu, de\u015fi \u00een diferen\u0163a de slujiri \u015fi carisme. Pentru aceasta, to\u0163i sunt chema\u0163i s\u0103 participe la via\u0163a Bisericii \u015fi la misiunea sa. Dac\u0103 lipse\u015fte o participare real\u0103 a \u00eentregului popor al lui Dumnezeu, discursurile despre comuniune risc\u0103 s\u0103 r\u0103m\u00e2n\u0103 inten\u0163ii pioase. Cu privire la acest aspect am f\u0103cut pa\u015fi \u00eenainte, \u00eens\u0103 \u00eenc\u0103 este greu \u015fi suntem constr\u00e2n\u015fi s\u0103 \u00eenregistr\u0103m greut\u0103\u0163ile \u015fi suferin\u0163a at\u00e2tor lucr\u0103tori pastorali, ale organismelor de participare din dieceze \u015fi din parohii, ale femeilor care adesea sunt \u00eenc\u0103 la margini. A participa to\u0163i: este o angajare eclezial\u0103 la care nu se poate renun\u0163a! To\u0163i boteza\u0163i, aceasta este cartea de identitate: Botezul.<\/p>\n
Sinodul, tocmai \u00een timp ce ne ofer\u0103 o mare oportunitate pentru o convertire pastoral\u0103 \u00een cheie misionar\u0103 precum \u015fi ecumenic\u0103, nu este scutit de unele riscuri<\/i>. Citez trei. Primul este cel al formalismului<\/i>. Se poate reduce un Sinod la un eveniment extraordinar, dar de fa\u0163ad\u0103, chiar ca \u015fi cum s-ar r\u0103m\u00e2ne s\u0103 se priveasc\u0103 o fa\u0163ad\u0103 frumoas\u0103 a unei biserici f\u0103r\u0103 a pune vreodat\u0103 piciorul \u00een\u0103untru. \u00cen schimb Sinodul este un parcurs de discern\u0103m\u00e2nt spiritual efectiv, pe care nu-l \u00eentreprindem pentru a da o imagine frumoas\u0103 despre noi \u00een\u015fine, ci pentru a colabora mai bine la lucrarea lui Dumnezeu \u00een istorie. A\u015fadar, dac\u0103 vorbim despre o Biseric\u0103 sinodal\u0103 nu putem s\u0103 ne mul\u0163umim cu forma, ci avem nevoie \u015fi de substan\u0163\u0103, de instrumente \u015fi structuri care s\u0103 favorizeze dialogul \u015fi interac\u0163iunea poporului lui Dumnezeu, mai ales \u00eentre preo\u0163i \u015fi laici. Pentru ce subliniez asta? Pentru c\u0103 uneori exist\u0103 vreun elitism \u00een ordinul prezbiteral care-l face s\u0103 se dezlipeasc\u0103 de laici; \u015fi preotul devine la urm\u0103 “st\u0103p\u00e2nul bar\u0103cii” \u015fi nu p\u0103storul unei \u00eentregi Biserici care merge \u00eenainte. Asta cere s\u0103 se transforme anumite viziuni verticaliste, deformate \u015fi par\u0163iale despre Biseric\u0103, despre slujirea prezbiteral\u0103, despre rolul laicilor, despre responsabilit\u0103\u0163ile ecleziale, despre rolurile de conducere \u015fi a\u015fa mai departe.<\/p>\n
Un al doilea risc este cel al intelectualismului<\/i> – abstrac\u0163ia, realitatea merge acolo \u015fi noi cu reflec\u0163iile noastre mergem \u00een alt\u0103 parte -; a face s\u0103 devin\u0103 Sinodul un soi de grup de studiu, cu interven\u0163ii culte dar abstracte despre problemele Bisericii \u015fi despre relele din lume; un soi de “a vorbi pe la spate”, unde se procedeaz\u0103 \u00een mod superficial \u015fi lumesc, ajung\u00e2nd s\u0103 recad\u0103 \u00een obi\u015fnuitele clasific\u0103ri ideologice \u015fi practice sterile \u015fi dezlipindu-se de realitatea poporului sf\u00e2nt al lui Dumnezeu, de via\u0163a concret\u0103 a comunit\u0103\u0163ilor r\u0103sp\u00e2ndite prin lume.<\/p>\n
\u00cen sf\u00e2r\u015fit, poate s\u0103 existe tenta\u0163ia imobilismului<\/i>: de vreme ce “mereu s-a f\u0103cut a\u015fa” (Exorta\u0163ia apostolic\u0103 Evangelii gaudium<\/i>, 33) – acest cuv\u00e2nt este o otrav\u0103 \u00een via\u0163a Bisericii, “mereu s-a f\u0103cut a\u015fa” -, este mai bine s\u0103 nu se schimbe. Cel care se mi\u015fc\u0103 \u00een acest orizont, chiar f\u0103r\u0103 s\u0103-\u015fi dea seama, cade \u00een eroarea de a nu lua \u00een serios timpul \u00een care locuim. Riscul este ca la sf\u00e2r\u015fit s\u0103 se adopte solu\u0163ii vechi pentru probleme noi: un petic de stof\u0103 uzat\u0103, care la sf\u00e2r\u015fit creeaz\u0103 o ruptur\u0103 mai rea (cf. Mt<\/i> 9,16). Pentru aceasta este important ca Sinodul s\u0103 fie cu adev\u0103rat astfel, un proces \u00een devenire; s\u0103 implice, \u00een faze diferite \u015fi pornind de jos, Bisericile locale, \u00eentr-o lucrare pasionat\u0103 \u015fi \u00eentrupat\u0103, care s\u0103 imprime un stil de comuniune \u015fi participare impregnat de misiune.<\/p>\n
A\u015fadar s\u0103 tr\u0103im aceast\u0103 ocazie de \u00eent\u00e2lnire, ascultare \u015fi reflec\u0163ie ca un timp de har<\/i>, fra\u0163i \u015fi surori, un timp de har care, \u00een bucuria Evangheliei, s\u0103 ne permit\u0103 s\u0103 percepem cel pu\u0163in trei oportunit\u0103\u0163i<\/i>. Prima este cea de a porni nu ocazional ci structural<\/i> spre o Biseric\u0103 sinodal\u0103<\/i>: un loc deschis, unde to\u0163i s\u0103 se simt\u0103 acas\u0103 \u015fi s\u0103 poat\u0103 participa. Dup\u0103 aceea, Sinodul ne ofer\u0103 oportunitatea de a deveni Biseric\u0103 a ascult\u0103rii<\/i>: de a ne lua o pauz\u0103 de la ritmurile noastre, de a opri nelini\u015ftile noastre pastorale pentru a ne opri ca s\u0103 ascult\u0103m. A-l asculta pe Duhul \u00een adora\u0163ie \u015fi \u00een rug\u0103ciune. C\u00e2t ne lipse\u015fte ast\u0103zi rug\u0103ciunea de adora\u0163ie! At\u00e2\u0163ia au pierdut nu numai obi\u015fnuin\u0163a, chiar no\u0163iunea despre ce \u00eenseamn\u0103 a adora. A-i asculta pe fra\u0163i \u015fi pe surori cu privire la speran\u0163ele \u015fi crizele credin\u0163ei \u00een diferitele zone ale lumii, cu privire la urgen\u0163ele de re\u00eennoire a vie\u0163ii pastorale, cu privire la semnalele care provin din realit\u0103\u0163ile locale. \u00cen sf\u00e2r\u015fit, avem oportunitatea de a deveni o Biseric\u0103 a apropierii<\/i>. S\u0103 ne \u00eentoarcem mereu la stilul lui Dumnezeu: stilul lui Dumnezeu este apropiere, compasiune \u015fi duio\u015fie. Dumnezeu a ac\u0163ionat a\u015fa mereu. Dac\u0103 noi nu vom ajunge la aceast\u0103 Biseric\u0103 a apropierii cu atitudini de compasiune \u015fi duio\u015fie, nu vom fi Biserica Domnului. \u015ei asta nu numai \u00een cuvinte, ci cu prezen\u0163a, a\u015fa \u00eenc\u00e2t s\u0103 se stabileasc\u0103 leg\u0103turi de prietenie mai mari cu societatea \u015fi lumea: o Biseric\u0103 ce nu se desparte de via\u0163\u0103, ci ia asupra sa fragilit\u0103\u0163ile \u015fi s\u0103r\u0103ciile din timpul nostru, \u00eengrijind r\u0103nile \u015fi vindec\u00e2nd inimile istovite cu balsamul lui Dumnezeu. S\u0103 nu uit\u0103m stilul lui Dumnezeu care trebuie s\u0103 ne ajute: apropiere, compasiune \u015fi duio\u015fie.<\/p>\n
Iubi\u0163i fra\u0163i \u015fi surori, acest Sinod s\u0103 fie un timp locuit de Duhul! Pentru c\u0103 avem nevoie de Duhul, de respira\u0163ia mereu nou\u0103 a lui Dumnezeu, care elibereaz\u0103 de orice \u00eenchidere, reanim\u0103 ceea ce este mort, dezleag\u0103 lan\u0163urile, r\u0103sp\u00e2nde\u015fte bucuria. Duhul Sf\u00e2nt este Cel care ne conduce acolo unde vrea Dumnezeu \u015fi nu acolo unde ne-ar duce ideile noastre \u015fi gusturile noastre personale. P\u0103rintele Congar, de sf\u00e2nt\u0103 amintire, amintea: “Nu trebuie f\u0103cut\u0103 o alt\u0103 Biseric\u0103<\/i>, trebuie f\u0103cut\u0103 o Biseric\u0103 diferit\u0103<\/i>” (Adev\u0103rata \u015fi falsa reform\u0103 \u00een Biseric\u0103<\/i>, Milano, 1994, p. 193). \u015ei aceasta este provocarea. Pentru o “Biseric\u0103 diferit\u0103”, deschis\u0103 la noutatea pe care Dumnezeu vrea s\u0103-i sugereze, s\u0103-l invoc\u0103m cu mai mult\u0103 for\u0163\u0103 \u015fi frecven\u0163\u0103 pe Duhul \u015fi s\u0103 st\u0103m \u00een ascultarea sa cu umilin\u0163\u0103, merg\u00e2nd \u00eempreun\u0103, a\u015fa cum dore\u015fte El, creator al comuniunii \u015fi misiunii, adic\u0103 av\u00e2nd docilitate \u015fi curaj.<\/p>\n
Vino, Duhule Sf\u00e2nt. Tu care treze\u015fti limbi noi \u015fi pui pe buze cuvinte de via\u0163\u0103, fere\u015fte-ne s\u0103 devenim o Biseric\u0103 de muzeu, frumoas\u0103 dar mut\u0103, cu mult trecut \u015fi pu\u0163in viitor. Vino \u00eentre noi, pentru ca \u00een experien\u0163a sinodal\u0103 s\u0103 nu ne l\u0103s\u0103m \u00eenfr\u00e2n\u0163i de \u00een\u015felare, s\u0103 nu dilu\u0103m profe\u0163ia, s\u0103 nu ajungem s\u0103 reducem totul la discu\u0163ii sterile. Vino, Duhule Sf\u00e2nt al iubirii, deschide inimile noastre la ascultare. Vino, Duh al sfin\u0163eniei, re\u00eennoie\u015fte sf\u00e2ntul popor credincios al lui Dumnezeu. Vino, Duh creator, f\u0103 nou\u0103 fa\u0163a p\u0103m\u00e2ntului. Amin.<\/p>\n
Franciscus<\/b><\/p>\n