{"id":25738,"date":"2021-05-13T16:53:04","date_gmt":"2021-05-13T13:53:04","guid":{"rendered":"https:\/\/arcb.ro\/website\/?p=25738"},"modified":"2021-05-13T16:53:04","modified_gmt":"2021-05-13T13:53:04","slug":"film-documentar-biserica-si-scoala-din-istoria-invatamantului-catolic-in-arhidieceza-de-bucuresti","status":"publish","type":"post","link":"https:\/\/arcb.ro\/website\/2021\/05\/13\/film-documentar-biserica-si-scoala-din-istoria-invatamantului-catolic-in-arhidieceza-de-bucuresti\/","title":{"rendered":"Film documentar: Biserica \u015fi \u015fcoala. Din istoria \u00eenv\u0103\u0163\u0103m\u00e2ntului catolic \u00een Arhidieceza de Bucure\u015fti"},"content":{"rendered":"<p><em>Cu ocazia primei Zile Mondiale a Educa\u021biei Catolice, 13 mai 2021, ne \u00eentoarcem asupra tradi\u021biei bogate a educa\u021biei catolice \u00een ARCB, prin acest scurt film realizat de Centrul \u201eBiserica \u0219i Istoria\u201d al ARCB. Text \u0219i voce: D\u0103nu\u021b Dobo\u0219. Imagini din arhiva ARCB.<\/em><\/p>\n<p><iframe loading=\"lazy\" title=\"YouTube video player\" src=\"https:\/\/www.youtube.com\/embed\/_pMmNEk1txI\" width=\"560\" height=\"315\" frameborder=\"0\" allowfullscreen=\"allowfullscreen\"><\/iframe><\/p>\n<p>Anul 1985, Bucure\u015fti. La ordinul dictatorului Nicolae Ceau\u015fescu \u00eencepe demolarea cl\u0103dirilor din Calea C\u0103l\u0103ra\u015filor, printre acestea afl\u00e2ndu-se \u015fi complexul \u015fcolar catolic \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d, opera arhitectului Julius Magni \u015fi a arhiepiscopilor Francisc Xaveriu Hornstein<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn1\" name=\"_ednref1\">[i]<\/a> \u015fi Raymund Netzhammer<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn2\" name=\"_ednref2\">[ii]<\/a>. Aceea\u015fi soart\u0103 o au \u015fi vechea re\u015fedin\u0163\u0103 episcopal\u0103, ctitoria Episcopului pasionist Giuseppe Molajoni<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn3\" name=\"_ednref3\">[iii]<\/a>, precum \u015fi biserica ortodox\u0103 Sf\u00e2nta Vineri Herasca. Este un adev\u0103rat atentat la patrimoniul arhitectural, la istoria \u015fi memoria catolicilor din Arhidieceza Romano-Catolic\u0103 de Bucure\u015fti, devenit\u0103 greu ap\u0103s\u0103toare pe umerii comuni\u015ftilor. Aceste locuri g\u0103zduiser\u0103 timp de peste un secol \u015fi jum\u0103tate vechea re\u015fedin\u0163\u0103 a episcopilor pasioni\u015fti de Nicopole, cu sediul la Bucure\u015fti, capela episcopal\u0103 Sf\u00e2nta Ana, frecventat\u0103 de regii Carol I \u015fi Ferdinand I, \u015fcolile parohiale de b\u0103ie\u0163i \u015fi fete, pensionul c\u0103lug\u0103ri\u0163elor din Congrega\u0163ia \u201eDamele Engleze\u201d (actuala Congregatio Jesu), vechiul imobil al seminarului diecezan, \u015ecoala primar\u0103 \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d, Liceul \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d, Convictul \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d \u015fi re\u015fedin\u0163a Fra\u0163ilor \u015ecolilor Cre\u015ftine.<\/p>\n<p>Nu au fost demolate \u00een mod miraculos fostele Saloane \u201eTomis\u201d, ctitoria Arhiepiscopului Raymund Netzhammer.<\/p>\n<p>Pentru a percepe dramatismul evenimentului din anul 1985 \u015fi efectul acestuia asupra con\u015ftiin\u0163ei \u015fi memoriei catolicilor, trebuie s\u0103 ne \u00eentoarcem \u00een istorie, \u00een anul 1816, atunci c\u00e2nd, la chemarea Episcopului pasionist Fortunato Ercolani<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn4\" name=\"_ednref4\">[iv]<\/a>, c\u0103lug\u0103rii liguoriani sau redemptori\u015fti au deschis la Bucure\u015fti cu aprobarea Sf\u00e2ntului Clemens Maria Hofbauer, prima \u015fcoal\u0103 catolic\u0103 din istoria Bisericii Catolice din Valahia. \u015ecoala a func\u0163ionat \u00een complexul m\u0103n\u0103stirii franciscane minorite de la \u201eB\u0103r\u0103\u0163ia\u201d, iar dup\u0103 retragerea \u00een Bulgaria a c\u0103lug\u0103rilor redemptori\u015fti, conducerea acesteia a fost preluat\u0103 de c\u0103lug\u0103rii franciscani de la \u201eB\u0103r\u0103\u0163ia\u201d.<\/p>\n<p>\u015ecoala devenit\u0103 mixt\u0103, a fost transferat\u0103 \u00een anul 1844 \u00een noua re\u015fedin\u0163\u0103 episcopal\u0103 din Calea C\u0103l\u0103ra\u015filor, fiind constant sprijinit\u0103 de episcopii Angelo Parsi<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn5\" name=\"_ednref5\">[v]<\/a>, Iosif Anton Pluym<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn6\" name=\"_ednref6\">[vi]<\/a>, Ignazio Felice Paoli<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn7\" name=\"_ednref7\">[vii]<\/a>, Paul Iosif Palma<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn8\" name=\"_ednref8\">[viii]<\/a> \u015fi Constantin Costa<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn9\" name=\"_ednref9\">[ix]<\/a>.<\/p>\n<p>La chemarea Episcopului Angelo Parsi au venit la Bucure\u015fti c\u0103lug\u0103ri\u0163ele din Congrega\u0163ia \u201eDamele Engleze\u201d (actuala Congregatio Jesu), pentru a fonda \u015fcoli de fete, precum \u015fi Fra\u0163ii \u015ecolilor Cre\u015ftine, pentru a fonda \u015fcoli de b\u0103ie\u0163i. Surorile aveau s\u0103 deschid\u0103 apoi \u015fcoli de fete la Turnu Severin, Craiova \u015fi Br\u0103ila.<\/p>\n<p>\u00cen cea de-a doua jum\u0103tate a secolului al XIX-lea \u015fi \u00eenceputul secolului XX, principalele parohii din Arhidiecez\u0103 au deschis \u015fcoli primare pentru b\u0103ie\u0163i \u015fi fete, Biserica Catolic\u0103 continu\u00e2nd astfel o tradi\u0163ie \u00eenceput\u0103 cu mult succes \u00een anul 1816. Aceste \u015fcoli au avut un rol important \u00een dezvoltarea con\u015ftiin\u0163ei \u015fi identit\u0103\u0163ii catolicilor de pe teritoriul Arhidiecezei, iar evolu\u0163ia istoric\u0103 a Bisericii locale a fost dependent\u0103 de progresul respectivelor \u015fcoli.<\/p>\n<h3><em>Ad perpetuam rei memoriam<\/em><\/h3>\n<p>Fondarea \u00een anul 1870 la Bucure\u015fti a Seminarului \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d a fost un adev\u0103rat eveniment \u00een istoria Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucure\u015fti, fiind opera marelui arhiepiscop pasionist Ignazio Felice Paoli, ctitorul Catedralei \u201eSf\u00e2ntul Iosif\u201d.<\/p>\n<p>Seminarul a cunoscut o evolu\u0163ie spectaculoas\u0103, c\u0103p\u0103t\u00e2nd \u00een perioada interbelic\u0103 renumele de cel mai bun seminar catolic din Rom\u00e2nia.<\/p>\n<p>Seminarul \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d a func\u0163ionat ini\u0163ial \u00een cl\u0103dirile re\u015fedin\u0163ei episcopale din Calea C\u0103l\u0103ra\u015filor \u015fi \u00een fosta re\u015fedin\u0163\u0103 episcopal\u0103 de la Cioplea, pentru ca \u00eencep\u00e2nd cu anul 1893 acesta s\u0103 beneficieze de un imobil propriu, aflat \u00een curtea Catedralei Sf\u00e2ntul Iosif, imobil ctitorit de Episcopul pasionist Constantin Costa.<\/p>\n<p>\u00cen perioada 1906-1924 seminarul a func\u0163ionat \u00eentr-o arip\u0103 a noii re\u015fedin\u0163e arhiepiscopale din Bucure\u015fti, ctitoria Arhiepiscopului Francisc Xaveriu Hornstein, ast\u0103zi re\u015fedin\u0163a Nun\u0163iaturii Apostolice din Bucure\u015fti, iar \u00eentre anii 1924 \u015fi 1925 \u00een Convictul \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d \u015fi \u00een Saloanele \u201eTomis\u201d din Calea C\u0103l\u0103ra\u015filor.<\/p>\n<p>\u00cen anul 1926, Seminarul \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d a fost transferat \u00een noua re\u015fedin\u0163\u0103 arhiepiscopal\u0103 de l\u00e2ng\u0103 Catedrala Sf\u00e2ntul Iosif, ctitoria Arhiepiscopului Alexandru Theodor Cisar<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn10\" name=\"_ednref10\">[x]<\/a>, iar \u00een anul 1940 seminari\u015ftii au fost muta\u0163i la Timi\u015fu de Jos, din cauza avarierii re\u015fedin\u0163ei arhiepiscopale \u00een urma cutremurului din noiembrie 1940.<\/p>\n<p>Aflat \u00een plin\u0103 ascensiune, Seminarul \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d \u015fi-a \u00eenchis definitiv por\u0163ile la 3 august 1948, printr-o ac\u0163iune brutal\u0103 a regimului ateu comunist. La r\u00e2ndul lor \u015fcolile arhiepiscopale \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d au beneficiat \u00eencep\u00e2nd cu anul 1898 de imobile proprii, precum \u015fi de coordonarea Fra\u0163ilor \u015ecolilor Cre\u015ftine. \u015ecolile au fost sus\u0163inute cu mult\u0103 d\u0103ruire de arhiepiscopii Francisc Xaveriu Hornstein, Raymund Netzhammer \u015fi Alexandru Theodor Cisar, devenind \u015fcoli model pentru \u00eenv\u0103\u0163\u0103m\u00e2ntul rom\u00e2nesc.<\/p>\n<p>O evolu\u0163ie similar\u0103 au avut \u015fi \u0219colile \u201eSf\u00e2ntul Iosif\u201d \u00eenfiin\u0163ate \u00een anul 1906 de Arhiepiscopul Raymund Netzhammer \u015fi care au desf\u0103\u015furat activitatea \u00een imobilul seminarului \u2013 Palatul \u201eCosta\u201d din curtea Catedralei Sf\u00e2ntul Iosif.<\/p>\n<p>La r\u00e2ndul lor institutele \u015fcolare pentru fete patronate de surorile din Congrega\u0163ia \u201eSf\u00e2nta Maria\u201d (actuala \u201eCongregatio Jesu\u201d) \u015fi \u201eNotre Dame de Sion\u201d au cunoscut o dezvoltare spectaculoas\u0103 \u00een prima jum\u0103tate a secolului al XX-lea, c\u0103p\u0103t\u00e2nd o faim\u0103 deosebit\u0103 \u00een mediile sociale ale capitalei Rom\u00e2niei \u015fi ale celorlalte ora\u015fe de pe teritoriul Arhidiecezei unde surorile au activat.<\/p>\n<p>Parcursul \u015fcolilor catolice din Arhidieceza Romano-Catolic\u0103 de Bucure\u015fti a fost unul pres\u0103rat cu multe realiz\u0103ri \u015fi performan\u0163e \u00een pofida unor adversit\u0103\u0163i \u015fi greut\u0103\u0163i, a\u015fa cum se va \u00eent\u00e2mpla dup\u0103 Primul R\u0103zboi Mondial, c\u00e2nd guvernul rom\u00e2n a decis s\u0103 \u00eenchid\u0103 \u015fcolile catolice maghiare din Bucure\u015fti. \u201e\u015ecoala \u015fi Biserica \u2013 scria \u00een anul 1938 Arhiepiscopul Cisar \u2013 sunt cele dou\u0103 p\u00e2rghii ale vie\u0163ii cre\u015ftine, izvoare nesecate de cultur\u0103 \u015fi de moral\u0103\u201d.<\/p>\n<p>Se poate concluziona f\u0103r\u0103 a exagera c\u0103 rolul, locul \u015fi prestigiul Bisericii Catolice locale \u00een ultimele dou\u0103 secole s-a aflat \u00een str\u00e2ns\u0103 dependen\u0163\u0103 de evolu\u0163ia \u015fi progresul institu\u0163iilor \u015fcolare catolice.<\/p>\n<p>\u00cen anul 1948 acest lucru nu era necunoscut comuni\u015ftilor, care \u00eenchiz\u00e2nd toate \u015fcolile catolice au dat o lovitur\u0103 grea Bisericii Catolice.<\/p>\n<h3>\u201eUn paradis terestru\u201d<\/h3>\n<p>C\u0103l\u0103torind cu trenul sau cu ma\u015fina \u00een zona Timi\u015fu de Jos, privirea \u00ee\u0163i este atras\u0103 de un imobil izolat, departe de oameni \u015fi de memoria lor, purt\u00e2nd semnele vizibile ale degrad\u0103rii \u015fi nep\u0103s\u0103rii. Este greu s\u0103-l \u00eencadrezi \u00een vreun fel sau s\u0103 \u00eei b\u0103nuie\u015fti trecutul, iar aceast\u0103 imagine dezolant\u0103 persist\u0103 de aproape \u015fapte decenii.<\/p>\n<p>Pentru Arhidieceza Romano-Catolic\u0103 de Bucure\u015fti aceast\u0103 realitate este una dramatic\u0103, deoarece cl\u0103direa reprezint\u0103 un simbol al vie\u0163ii catolice, amintind de anii de glorie pe care imobilul i-a cunoscut p\u00e2n\u0103 la instaurarea regimului comunist ateu \u00een Rom\u00e2nia. Este vorba de fosta vil\u0103 de var\u0103 \u015fi local de \u015fcoal\u0103 totodat\u0103 al Seminarului \u015fi Academiei Teologice \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d din Bucure\u015fti. Complexul de la Timi\u015fu de Jos cump\u0103rat \u00een anul 1925 a fost locul preferat de vacan\u0163\u0103 al Fericitului Anton Durcovici \u015fi descris de Arhiepiscopul Alexandru Theodor Cisar drept un \u201eparadis terestru at\u00e2t de \u00eendr\u0103git de seminari\u015fti\u201d. Acolo \u015fi-au petrecut vacan\u0163ele \u015fi s-au format genera\u0163ii de seminari\u015fti, deveni\u0163i apoi preo\u0163i pentru diecezele de Bucure\u015fti \u015fi Ia\u015fi, imobilul devenind temporar, dup\u0103 cutremurul din noiembrie 1940, re\u015fedin\u0163\u0103 arhiepiscopal\u0103, sediu al \u015fedin\u0163elor Conferin\u0163ei Episcopilor Catolici din Rom\u00e2nia \u015fi cas\u0103 de vacan\u0163\u0103 pentru preo\u0163i. Cl\u0103direa \u015fi \u00eentregul teren adiacent cu suprafa\u0163a de 35.000 m<sup>2<\/sup> sunt ast\u0103zi martorii t\u0103cu\u0163i ai unei vie\u0163i animate, timp de trei decenii, ai c\u0103rei protagoni\u015fti au fost deopotriv\u0103 elevi, seminari\u015fti, preo\u0163i profesori, Fra\u0163i \u015ecolari, episcopi \u015fi oameni de seam\u0103, dar \u015fi ai dramei petrecute \u00een ianuarie 1945, atunci c\u00e2nd prefectul Seminarului \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d, preotul martir Albert Baumgartner<a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_edn11\" name=\"_ednref11\">[xi]<\/a> a fost r\u0103pit de agen\u0163i ai N.K.V.D.-ului sovietic \u015fi ucis \u00een captivitate, la o dat\u0103 necunoscut\u0103.<\/p>\n<p>Pe aceste locuri s-a retras \u00een noiembrie 1947, pentru exerci\u0163ii spirituale, Fericitul Anton Durcovici, dup\u0103 numirea sa episcopal\u0103.<\/p>\n<p>Mare pasionat de art\u0103 fotografic\u0103 Arhiepiscopul Cisar a l\u0103sat posterit\u0103\u0163ii sute de fotografii care surprind via\u0163a la vila seminarului dar \u015fi frumuse\u0163ile unice ale mun\u0163ilor care o str\u0103juiesc. Locul preferat al seminari\u015ftilor \u015fi al Fericitului Anton Durcovici era \u00eens\u0103 o grot\u0103 cu statuia Sfintei Fecioare de la Lourdes amenajat\u0103 de seminari\u015fti sub coordonarea rectorului Durcovici \u00een anul 1926. \u00cen august 1948, complexul de la Timi\u015fu de Jos a fost confiscat de comuni\u015fti care au vandalizat capela, grota, laboratoarele, s\u0103lile de clas\u0103, biblioteca, muzeul, dormitoarele, instala\u0163iile mecanice \u015fi electrice \u015fi celelalte bunuri. A fost ferit\u0103 \u00een mod miraculos statuia Sfintei Fecioare de la Lourdes, opera sculptorului Francisc Durkowitsch, fratele fericitului, p\u0103strat\u0103 ast\u0103zi \u00een Memorialul Anton Durcovici de la Ia\u015fi.<\/p>\n<p>T\u0103v\u0103lugul comunist a distrus astfel patrimoniul Seminarului bucure\u015ftean, pun\u00e2nd cap\u0103t pentru totdeauna experien\u0163ei de 75 de ani ai acestuia. Ast\u0103zi locul a intrat \u00een istorie, din nep\u0103sarea aceluia\u015fi stat rom\u00e2n care \u00een anul 1948 \u015fi l-a \u00eensu\u015fit \u00een mod ilegal. Este inutil s\u0103 mai spunem c\u0103 nicio plac\u0103 comemorativ\u0103 nu aminte\u015fte de istoria de odinioar\u0103 a acestui loc privilegiat al catolicilor din Arhidieceza Romano-Catolic\u0103 de Bucure\u015fti.<\/p>\n<h3><em>Historia magistra vitae est<\/em><\/h3>\n<p>Dup\u0103 anul 1989 Excelen\u0163a Sa dr. Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucure\u015fti, a rec\u00e2\u015ftigat cu mari sacrificii \u015fi jertfe dreptul catolicilor din Arhidieceza Romano-Catolic\u0103 de Bucure\u015fti de a avea \u015fcoli proprii de toate gradele, \u00eenfiin\u0163\u00e2nd printre altele Liceul Catolic \u201eSf\u00e2ntul Iosif\u201d \u015fi Institutul Catolic \u201eSf\u00e2nta Tereza\u201d. De asemenea, \u00een vechiul local al Seminarului \u201eSf\u00e2ntul Iosif\u201d func\u0163ioneaz\u0103 ast\u0103zi Facultatea de Teologie Romano-Catolic\u0103 din cadrul Universit\u0103\u0163ii Bucure\u015fti.<\/p>\n<p>&nbsp;<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref1\" name=\"_edn1\">[i]<\/a> Francisc Xaveriu von Hornstein (1840-1905) a fost arhiepiscop de Bucure\u015fti (1896-1905). Este ctitorul re\u015fedin\u0163ei episcopale din strada Esculap, azi strada Pictor C. Stati, devenit\u0103 \u00een anul 1925 re\u015fedin\u0163a Nun\u0163iaturii Apostolice din Bucure\u015fti.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref2\" name=\"_edn2\">[ii]<\/a> Raymund Netzhammer (1862-1945) a fost arhiepiscop de Bucure\u015fti (1905-1924). Este ctitorul Saloanelor \u201eTomis\u201d \u015fi Convictului \u201eSf\u00e2ntul Andrei\u201d din Calea C\u0103l\u0103ra\u015filor \u2013 Bucure\u015fti.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref3\" name=\"_edn3\">[iii]<\/a> Giuseppe Molajoni (1780-1859) a fost episcop pasionist de Nicopolis ad Hystrum cu re\u015fedin\u0163a la Bucure\u015fti (1825-1847). Este ctitorul re\u015fedin\u0163ei episcopale din Calea C\u0103l\u0103ra\u015filor.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref4\" name=\"_edn4\">[iv]<\/a> Fortunato Ercolani (1775-1859) a fost episcop pasionist de Nicopolis ad Hystrum cu re\u015fedin\u0163a la Cioplea.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref5\" name=\"_edn5\">[v]<\/a> Angelo Parsi (1800-1863), episcop de Nicopolis ad Hystrum (1847-1863), cu re\u015fedin\u0163a la Bucure\u015fti.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref6\" name=\"_edn6\">[vi]<\/a> Iosif Anton Pluym (1808-1874), episcop de Nicopolis ad Hystrum, cu re\u015fedin\u0163a la Bucure\u015fti (1863-1869).<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref7\" name=\"_edn7\">[vii]<\/a> Ignazio Felice Paoli (1818-1885), episcop pasionist de Nicopolis ad Hystrum (1870-1883) \u015fi Arhiepiscop de Bucure\u015fti (1883-1885). Este ctitorul Catedralei Sf\u00e2ntul Iosif din Bucure\u015fti.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref8\" name=\"_edn8\">[viii]<\/a> Paul Iosif Palma (1830-1892), al doilea arhiepiscop de Bucure\u015fti (1885-18920. A \u00eenfiin\u0163at \u00een anul 1887 capitlul canonical al Catedralei Sf\u00e2ntul Iosif.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref9\" name=\"_edn9\">[ix]<\/a> Constantin Costa (1841-1897), episcop pasionist titular de Antipatridensis \u015fi administrator apostolic al Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Bucure\u015fti (1890-1892). Este ctitorul cl\u0103dirii Seminarului \u201eSf\u00e2ntul Duh\u201d din curtea Catedralei Sf\u00e2ntul Iosif, cunoscut\u0103 sub numele Palatul \u201eCosta\u201d.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref10\" name=\"_edn10\">[x]<\/a> Alexandru Theodor Cisar (1880-1954), arhiepiscop de Bucure\u015fti (1924-1954). Este ctitorul Palatului Arhiepiscopal din curtea Catedralei \u201eSf\u00e2ntul Iosif\u201d, cunoscut sub numele de Palatul \u201eCisar\u201d.<\/p>\n<p><a href=\"applewebdata:\/\/54B31F43-47A8-4FFA-BB34-72E6F3F38910#_ednref11\" name=\"_edn11\">[xi]<\/a> Albert Baumgartner (1913-?), preot romano-catolic, martir al Bisericii Catolice din Rom\u00e2nia, decedat \u00een condi\u021bii necunoscute \u00eentr-un lag\u0103r din URSS.<\/p>\n<p>Hits: 675<\/p>","protected":false},"excerpt":{"rendered":"<p>Cu ocazia primei Zile Mondiale a Educa\u021biei Catolice, 13 mai 2021, ne \u00eentoarcem asupra tradi\u021biei bogate a educa\u021biei catolice \u00een ARCB, prin acest scurt film realizat de Centrul \u201eBiserica \u0219i Istoria\u201d al ARCB. Text \u0219i voce: D\u0103nu\u021b Dobo\u0219. Imagini din arhiva ARCB. Anul 1985, Bucure\u015fti. La ordinul dictatorului Nicolae Ceau\u015fescu \u00eencepe demolarea cl\u0103dirilor din Calea [&hellip;]<\/p>\n","protected":false},"author":7,"featured_media":25739,"comment_status":"closed","ping_status":"open","sticky":false,"template":"","format":"standard","meta":{"footnotes":""},"categories":[24],"tags":[15],"_links":{"self":[{"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/25738"}],"collection":[{"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/posts"}],"about":[{"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/types\/post"}],"author":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/users\/7"}],"replies":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/comments?post=25738"}],"version-history":[{"count":1,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/25738\/revisions"}],"predecessor-version":[{"id":25740,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/posts\/25738\/revisions\/25740"}],"wp:featuredmedia":[{"embeddable":true,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/media\/25739"}],"wp:attachment":[{"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/media?parent=25738"}],"wp:term":[{"taxonomy":"category","embeddable":true,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/categories?post=25738"},{"taxonomy":"post_tag","embeddable":true,"href":"https:\/\/arcb.ro\/website\/wp-json\/wp\/v2\/tags?post=25738"}],"curies":[{"name":"wp","href":"https:\/\/api.w.org\/{rel}","templated":true}]}}