27 aprilie: Jubileul Misionarilor Milostivirii Divine
În cadrul manifestărilor solemne dedicate Anului Jubiliar Universal 2025, Arhidieceza Romano-Catolică de București va celebra acest timp de har alături de toți misionarii și adoratorii Milostivirii Divine din comunitățile sale parohiale (preoți, persoane consacrate, laici). Solemnitatea va avea loc pe 27 aprilie 2025, în Sărbătoarea Duminicii Milostivirii lui Dumnezeu, la Catedrala Sfântul Iosif din București.
Programul zilei:
Ora 10:15 – Pelerinaj solemn și intrarea în procesiune în catedrală
Ora 10:30 – Sfânta Liturghie solemnă, prezidată de Preasfințitul Cornel Damian, Episcop Auxiliar de București
Între orele 12:00 și 14:00 – Recepție, proiecție de film și mărturii
Între orele 14:00 și 16:00 – Adorație Euharistică, animată de Mișcarea „Misionarii Milostivirii Divine”, cu texte și rugăciuni inspirate din Jurnalul Sfintei Faustina Kowalska. La ora 15.00 se va recita Coronița Milostivirii Divine (cu transmisiune Angelus TV)
Va exista ocazie pentru spovadă, astfel încât pelerinii să poată fi pregătiți pentru obținerea indulgenței plenare. Cei prezenți vor primi și o Diplomă a pelerinului speranței,
Mențiune importantă: Anul Jubiliar se sărbătorește la intervale de 25 de ani.
Hits: 113