175 de ani de la nașterea Arhiepiscopului Otto Zardetti

Continuăm seria de incursiuni în istoria Arhidiecezei de București cu un medalion aniversar despre Arhiepiscopul Otto Zardetti, semnat de Pr. dr. Petru Ciobanu.

Arhiepiscopul Otto Zardetti
175 de ani de la naștere

Ceva mai mult de un an, atâta a durat păstorirea Arhiepiscopului Otto Zardetti la București. Dar oare din acest motiv să fie cârmuirea lui mai puțin importantă decât a altor întâistătători perindați în fruntea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de București de-a lungul celor aproape 140 de ani de existență a acesteia? Cu siguranță nu, căci vorba populară spune: Omul sfințește locul!

Johann Joseph Friedrich Otto Zardetti (botezat cu atâtea nume după moda timpului) s-a născut la 24 ianuarie 1847 (deci cu 12 ani înainte de Mica Unire a Principatelor Române de la 1859), în Elveția, în localitatea Rorschach, pe malul lacului Konstanz, în cantonul germanofon Sankt Gallen, avându-i ca părinți pe Joseph Zardetti și Anna von Bayer, aparținând clasei țărănimii de mijloc. După studiile primare la școala din localitatea natală, și-a urmat formarea în Austria, la Feldkirh, în școala „Stella Matutina” aparținând iezuiților. La împlinirea vârstei de 16 ani, în 1863, a fost admis în Seminarul mic „St. Georgen” din Sankt Gallen, nu departe de locurile copilăriei, iar studiile filozofice și teologice și le-a făcut la Universitatea din Innsbruck. În anul 1869, grație calităților sale în ale limbilor străine, a fost invitat de episcopul de Sankt Gallen, Karl Johann Greith (1862-1882), să participe la lucrările Conciliului I din Vatican, la care a luat parte de la deschiderea acestuia în noiembrie 1869 și până la Paștele anului următor.

Întors în patrie din Cetatea Eternă, peste câteva luni, mai exact la 21 august 1870, a fost hirotonit preot de același episcop Greith, în Catedrala „Sfântul Gal și Sfântul Otmar” din Sankt Gallen, prima liturghie în localitatea natală, Rorschach, celebrând-o în ziua de duminică, 28 august. Peste patru luni de la hirotonire, la 21 decembrie, și-a susținut doctoratul în teologie la Universitatea din Innsbruck. Revenit în țara natală, a fost numit profesor la Seminarul mic din Sankt Gallen și director al bogatei biblioteci abațiale din aceeași localitate, iar în anul 1876 a primit și numirea de canonic al catedralei din Sankt Gallen.

Spirit misionar, având în spate deja zece ani de slujire preoțească, în 1881 a luat drumul Americii, la invitația Arhiepiscopului de Milwaukee, Michael Heiss, activând ca profesor de teologie la Seminarul mitropolitan din Wisconsin și vicar general al Vicariatului Apostolic de Dakota. La 3 octombrie 1889, Papa Leon al XIII-lea l-a numit episcop de St. Cloud, fiind primul păstor al acestei Biserici locale. Consacrarea episcopală a primit-o la 20 octombrie același în an, în biserica mănăstirii benedictine din Einsiedeln (Elveția), prin impunerea mâinilor arhiepiscopului de Oregon, William Hickley Gross, consacrator principal, secondat de episcopul de Sankt Gallen, Augustin Egger, și de episcopul de Basel și Lugano, Leonhard Haas.

În calitate de episcop de Saint Cloud, s-a străduit să dea o identitate noii realități ecleziastice prin crearea unității între parohiile izolate în grupuri mici din cauza specificului lingvistic, a pus bazele Curiei diecezane și s-a străduit să găsească preoți pentru nou înființata episcopie. Una dintre cele mai mari provocări ale episcopului Zardetti a fost situația financiară a Diecezei de Saint Cloud, una dintre cele mai sărace din SUA. Însă numeroasele vizite și clima neprielnică l-au determinat să-și exprime dorința de a reveni în Europa. Drept urmare, la 14 ianuarie 1894, Papa Leon al XIII-lea l-a numit pe Otto Zardetti Arhiepiscop de București, însă abia la 21 noiembrie a ajuns în capitala României, luându-și în posesie dieceza.

La scurt timp după preluarea conducerii Arhidiecezei Romano-Catolice de București, Zardetti a câștigat simpatia tuturor, inclusiv a guvernului român și a Regelui Carol I, care l-a susținut și din punct de vedere financiar. Chiar de la început s-a dedicat cu zel susținerii școlilor catolice, în special seminarului, existând chiar un proiect, pus la punct de comun acord cu episcopul Dominic Jaquet de la Iași, de a unifica seminariile din București și Iași. Însă proiectul a rămas doar pe hârtie din cauza opoziției Consiliului Episcopal al Diecezei de Iași. Tot Arhiepiscopului Zardetti i se datorează și înființarea Parohiei Catedralei „Sfântul Iosif” din București, fapt petrecut la 29 ianuarie 1895, paroh fiind numit Pr. Iosif Baud.

Cum am menționat la început, nu lungă a fost păstorirea lui Zardetti la București. Motivul poate fi descurajarea în fața realităților religioase din România, țară în care, după spusele lui, „catolicii, pentru că sunt toți străini, și cetățenii catolici contează prea puțin din cauza religiei lor, nu a naționalității. Rezultă de aici că o convertire la catolicism este considerată ca o renegare a naționalității românești”. La aceasta se adaugă și lipsa resurselor financiare, situație nu cu mult diferită de realitățile existente în Dieceza de Saint Cloud. De aceea, la 25 aprilie 1895, Arhiepiscopul Otto Zardetti și-a prezentat demisia din sediul arhidiecezan de București. La 25 mai același an, Papa Leon al XIII-lea, după ce a văzut că orice insistență ca Zardetti să-și continue păstorirea în capitala României este inutilă, i-a acceptat demisia. Și nu a fost doar Papa care-l dorea și pe mai departe la București. O dorea și Regele Carol I, care i-a propus și un ajutor financiar de 25.000 lei, ofertă venită prea târziu, la 20 iunie 1895, când demisia îi fusese deja acceptată.

La 15 iulie 1885, printr-o circulară adresată clerului, Arhiepiscopul demisionar își anunța turma că a renunțat la conducerea Arhidiecezei, că Sfântul Scaun i-a acceptat renunțarea și că succesor, în calitate de administrator apostolic, îi este episcopul de Iași, Dominic Jaquet. Ultima liturghie în Catedrala Sfântul Iosif a celebrat-o la 22 august 1895, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de preoție, luând parte la serbare clerul din capitală și un mare număr de credincioși, „nemulțumiți de plecarea sa. Cu toții, preoți, seminariști și credincioși, sufereau din cauza plecării sale”. A doua zi, la 23 august, Otto Zardetti părăsea definitiv România. În scurta sa oprire la Sinaia, a primit din partea Regelui Carol I Ordinul Coroana României în rang de ofițer.

Numit, la 12 iunie 1895, episcop titular de Moccisena, vechi sediu episcopal din Capadocia, după ce a părăsit România, s-a retras la Roma, activând în cadrul Curiei pontificale. Aici, în Cetatea Eternă, la vârsta de doar 55 de ani, a trecut la cele veșnice în ziua de 10 mai 1902, fiind a fost înmormântat în cavoul bisericii mănăstirii Mehrerau, pe malul lacului copilăriei sale, Konstanz, nu departe de orașul austriac Bregenz, la 20 mai 1902, marți după Rusalii.

Ca o concluzie a păstoririi Arhiepiscopului Otto Zardetti la București, sunt elocvente cuvintele canonicului Basilio Laureri, care-l numise „omul providențial pentru București”.

Prin începutul și prin sfârșitul vieții sale, Arhiepiscopul Zardetti rămâne strâns legat de istoria României: 24 ianuarie, Unirea Principatelor Române, și 10 mai, Ziua Independenței României.

Hits: 166