ÎPS Aurel Percă: Mesaj pastoral pentru Sărbătoarea Crăciunului 2021

pastorala de craciun

ÎPS Aurel Percă: Mesaj pastoral pentru Sărbătoarea Crăciunului 2021

Cucernicilor Părinți Parohi şi Vicari,
persoanelor consacrate
şi întregului popor credincios al Arhidiecezei de București,
harul și pacea de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul nostru Isus Cristos să fie cu voi toți!

Dragi frați și surori în Cristos,

Și  anul acesta, după așteptarea caracteristică a Adventului, am ajuns la sărbătoarea Nașterii Mântuitorului lumii, Cel necreat și „Cel făr-de-început”, făcut om, născut ca om din sânul feciorelnic al Preacuratei Fecioare Maria. Ce bucurie a fost în Paradis la Nașterea lui Isus: „Cuvântul s-a făcut trup și a locuit între noi” (In 1,14).

Doresc din tot sufletul să bat în mod simbolic la ușile caselor dumneavoastră, pentru a vă spune tuturor: „Crăciun fericit! S-a născut Fiul lui Dumnezeu!”

Știu că această dorință s-ar putea lovi de multe situații de suferință, dificultăți, tristețe, durere; totuși îmi doresc să v-o adresez în șoaptă, pentru ca să fie o rază de soare, ca un curcubeu frumos care apare pe cerul încă cenușiu al vieților dumneavoastră după o furtună neașteptată.

Această urare sinceră, dacă pe de o parte nu vă șterge neliniștea, pe de altă parte anunță că vine „… să ne viziteze Cel care răsare din înălțime ca să lumineze pe cei care se află în întuneric și în umbra morții și să îndrepte pașii noștri pe calea păcii” (Lc 1,78-79).

Acesta este, de fapt, sensul adevărat și profund al Nașterii lui Isus: lumina lui Dumnezeu capătă un chip, ia un trup, intră în istoria omului, pentru a locui în locurile pustii ale omului, la periferii, în casele sărăcăcioase, la granițele existenței umane și ca să le lumineze, nu cu luminile artificiale ale marilor promisiuni de mic preț, ci implicându-se și „contaminându-se” cu viața de zi cu zi a oamenilor, pentru a o lua asupra sa și a o ridica la demnitatea umană corectă.

Crăciunul nu este o sărbătoare îmbrăcată în haine comerciale sau acoperită de ipocrizie, nu este o sărbătoare oarecare, ci este sărbătoarea Iubirii lui Dumnezeu care atât de mult a iubit lumea, încât l-a dat pe Fiul său, unicul născut, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (In 3,16).

Dragi frați și surori în Cristos,

Dumnezeu care ne iubește atât de mult este Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac, al lui Iacob, Dumnezeul părinților noștri, care, așa cum în vremurile străvechi a auzit strigătul poporului său aflat în sclavia Egiptului și l-a eliberat cu o mână tare și puternică, la fel, la împlinirea timpurilor, a avut milă de omenirea atacată și lăsată pe jumătate moartă din cauza neascultării păcatului, și de aceea, în Fiul său Isus, ca Bunul Samaritean, l-a luat pe umeri pe om, pentru a-i reda demnitatea pierdută: de fapt „… El, fiind din fire Dumnezeu, nu a considerat un beneficiu propriu egalitatea sa cu Dumnezeu, ci s-a despuiat pe sine, luând firea sclavului, devenind asemenea oamenilor” (Fil 2, 6-7).

Din acest motiv, Evangheliile prezintă Nașterea lui Isus ca pe un eveniment anonim în comparație cu evenimentul recensământului – un adevărat act de forță al Imperiului Roman, care voia să-i numere pe toți, pentru a-i domina după bunul plac.

Lui Dumnezeu nu-i place să facă zgomot cu „pelerinajul” său prin istorie, ci acționează eficient în anonimatul întâlnirilor, al cuvintelor, al gesturilor, al privirilor care transmit viața adevărată în El, fără a fi nevoie să provoace senzație.

Ce contrast clar, în comparație cu dorința noastră după evenimente senzaționale, vizibilitate, succese, care se dovedesc a fi mai degrabă autosărbători goale ale fragilității noastre umane, umplute cu mizeriile noastre.

Pentru a încerca să „gustăm” Crăciunul într-un mod frumos și sfânt, în mesajul său esențial de Lumină și de Har, Dumnezeu ne cere și nouă să ne hotărâm în cele din urmă să ne „naștem din nou, … primind din plinătatea lui har după har” (In 1,16).

Crăciunul ne vorbește despre demnitatea la care am fost destinați prin Nașterea Fiului lui Dumnezeu: „numai în misterul Cuvântului întrupat se luminează cu adevărat misterul omului… Cristos, noul Adam, prin însăși revelarea misterului Tatălui și a iubirii acestuia, îl dezvăluie pe deplin omului pe om și îi descoperă măreția chemării proprii… El este «chipul nevăzutului Dumnezeu», el este omul desăvârșit care a redat fiilor lui Adam asemănarea cu Dumnezeu, deformată începând cu primul păcat” (Gaudium et spes, nr. 22).

Aș vrea să vă ofer trei imagini din prezentarea Evangheliei despre Nașterea lui Isus, care ne provoacă și ne implică în trăirea cotidiană a credinței noastre, și care pot pătrunde adânc în sufletele noastre, ajutându-ne să trăim Crăciunul creștinește.

  1. „Dar pe când erau ei acolo, s-au împlinit zilele ca Maria să nască și l-a născut pe fiul ei, primul născut, l-a înfășat și l-a culcat în iesle, pentru că nu era loc de găzduire pentru ei” (cf. Lc 2, 7).

Isus s-a născut într-o situație de sărăcie absolută, și asta „pentru că nu mai era loc de găzduire”, din cauza egoismului omenesc care, de atunci și până astăzi, practică cultura refuzului, stabilind cine trebuie să trăiască și cine nu.

Totuși, un refuz s-a transformat în har sfințitor, pentru că Pruncul așezat în iesle devine un semn clar prevestitor al adevăratei nevoi a omului care se amăgește că poate trăi numai cu pâine. Acel Prunc este răspunsul autentic al lui Dumnezeu la nevoia omului: celui flămând, Pruncul din iesle i se oferă ca pâine a demnității, hrană a vieții veșnice, balsam pentru rănile sufletului și ale trupului. Doar păstorii care își priveau turma noaptea au răspuns prompt la anunțul Îngerului lui Dumnezeu, au alergat să-l vadă și să-i aducă darurile Regelui Regilor. Cei puternici, în schimb, au pus la cale cea mai sinistră armă de a-l ucide, dar nu au reușit în intenția lor scandaloasă.

La acest Crăciun să-i cerem Pruncului Isus darul de a se simți mereu primit de noi și să devenim primitori față de cei care au cu adevărat nevoie de El, pentru a construi o viață bună inspirată de Evanghelie.

  1. „După ce s-a născut Isus în Betleemul Iudeii, în zilele regelui Irod, iată că au ajuns la Ierusalim niște magi din Răsărit” (Mt 2,1).

Istoria credinței, de la bun început, este o istorie a călătoriilor, nu ca o rătăcire fără țintă și dezorientată de minciunile lumii, ci a unei adevărate călătorii orientate spre o căutare care duce la întâlnirea cu Cel care a fost mult dorit de la crearea lumii. În timpul Adventului am cântat cu atâta însuflețire „Dorit Mesie, vino, de veacuri mult așteptat”.  Adesea auzim în inimile noastre și o melodie în taină: „Cum dorește cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule. Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, de Dumnezeul cel viu; când voi veni şi voi vedea fața lui Dumnezeu?” (Ps 42,2-3).

Ni se întâmplă de foarte multe ori să înțelegem această cântare în mod greșit, interpretând setea care sălășluiește în inima noastră ca o nevoie după lucruri sau gratificări care, în schimb, ajung să ne adoarmă conștiința și să ne pună pe o cale greșită, pe calea păcatului și a morții veșnice.

În schimb, setea inimilor noastre trebuie să fie setea de Dumnezeul cel viu, nu setea de idoli, de lucruri de posedat sau de poziții de apărat, sau de a face jocul viclean al diavolului. Este aceeași sete care a pus în mișcare căutarea Magilor care, sfidând lungimea drumului de parcurs, a obstacolelor și a pericolelor unei lungi călătorii, totuși au pornit cu determinare, până au ajuns la destinație, însoțiți de o stea care le-a permis să încerce o mare bucurie: acea bucurie pe care cultura și bogățiile pe care le posedau nu au fost în stare să le-o ofere.

Istoria Magilor trebuie să reaprindă în noi dorința pasionată după o credință dinamică, care nu ne amorțește inimile, ci ne face să mergem pe drumurile vieții cotidiene până să-L întâlnim pe Isus ascuns în acei frați slabi, fragili, defavorizați, în vârstă, bolnavi, prizonieri, care au nevoie de atenție umană și spirituală, care duc o viață grea și chiar de mizerie. Atunci și noi vom trăi în inimile noastre acea mare bucurie pe care Dumnezeu o oferă tuturor celor care se lasă călăuziți de „steaua dimineții, acea stea care nu cunoaște apus” (Exultet), Cristos Isus, pe care îl contemplăm în Betleem.

  1. „Apoi a coborât cu ei, a venit la Nazaret și era supus lor. Iar mama lui păstra toate acestea în inima ei. Isus creștea în înțelepciune, statură și har, înaintea lui Dumnezeu și a oamenilor (Lc 2,51-52).

Astfel se încheie Evanghelia copilăriei lui Isus în varianta Sfântului Luca. Evenimentul  Crăciunului are ca final firesc viața de zi cu zi. La Nazaret, fără zgomot, amestecat în iureșul vieții cotidiene, Dumnezeu a făcut o familie între familii. Acesta este adevărul despre Cel necreat! În acest șantier al omenirii, Isus, „deși era Fiul, a învățat ascultarea din ceea ce a suferit…” (Evr 5,8). Viața de zi cu zi poate deveni un teren de antrenament în care să învățăm să trăim, cu condiția să învățăm, precum Maria, să păstrăm viața lui Isus în inimile noastre.

O inimă locuită de Cristos devine capabilă de discernământ, de reflecție, filtrând evenimentele vieții personale prin lumina adevărată care luminează pe fiecare om, care este Cristos, Lumina lumii.

Așadar, aceste sărbători de Crăciun sunt o șansă de a redescoperi entuziasmul și pasiunea de a țese din nou evenimentele cotidiene ale vieții, împletind firele existenței noastre cu cele ale credinței, speranței și ale iubirii și astfel să creștem, nu numai în vârstă, dar și în înțelepciune și în har.

Fie ca sărbătoarea Crăciunului să nu fie doar un prilej de evadare festivă fără credință, ci să fie, din nou, ocazia de a primi, în Pruncul Sfânt din Betleem, Cuvântul viu al lui Dumnezeu care „s-a arătat ca mântuitor pentru toți oamenii, învățându-ne să respingem nelegiuirea și poftele lumești, ca să trăim în veacul de acum cu înțelepciune, cu dreptate și cu evlavie”  (Tit 2,11-12).

Iubiți frați și surori în Cristos,

„Să mergem cu bucurie în întâmpinarea Domnului!”: „M-am bucurat când mi s-a spus: Să mergem în casa Domnului! Iată, picioarele noastre au ajuns la porțile tale, Ierusalime!” (Ps 122,1-5).

La Nașterea lui Cristos, a merge în întâmpinarea Domnului, a merge la casa lui, înseamnă a merge până la Betleem, în peștera păstorilor, a face pelerinajul memoriei, al credinței, al inimii, al convertirii. Trebuie să mergem spiritualicește și noi la peștera din Betleem, să ne oprim acolo, să contemplăm pe Pruncul divin, să privim la chipul lui Iosif, la ochii Mariei: este necesar să participăm la mister, precum îngerii, ca păstorii, ca magii. În primul rând, la Betleem se împlinesc profețiile și mesajul pe care înțelepciunea Tatălui le-a rânduit de secole. În casa Betleemului, casa păcii și a luminii, înțelegem ce poate însemna să fii vigilent și gata; observând stilul lui Iosif și al Mariei, putem învăța iubirea plină de credință în acceptarea absolută a misterului lui Isus, Mântuitorul, Emanuel, în viața proprie.

Oricine se apropie de Pruncul Isus, plin de lumină și pace, și îl contemplă ca Maria și Iosif, mulțumește neîncetat lui Dumnezeu pentru harul care este dat în Cristos, pentru că în El este îmbogățit cu toate darurile, cele ale cuvântului și cele ale științei (cf. 1Cor 1,3-4). Din peștera Betleemului, de la Pruncul dumnezeiesc, țâșnește un izvor abundent de iubire, pentru a face ca inimile noastre să crească și să prisosească în iubire, unii față de alții și față de toți, și ca să întărească inimile noastre, așa încât să fim fără prihană înaintea lui Dumnezeu și Tatăl nostru (cf. 1Tes 3,12).

Maria și Iosif au fost inundați de lumina și bucuria lui Isus; apostolii sunt fascinați de harul lui Cristos. Noi, creștinii, la acest Crăciun trebuie să ne lăsăm din nou inundați de aceeași bucurie și lumină.

Creștinul trebuie să fie martor al bucuriei Domnului. În vremurile noastre, caracterizate de neliniște, frică, suferință, egoism și violență, mesajul Nașterii Domnului aduce încredere, iubire, bucurie a inimilor și multă speranță. Suntem dispuși să le primim?

În fața Pruncului Isus ne adunăm în rugăciune pentru familiile noastre, pentru tineri și copii, pentru bătrâni și bolnavi, pentru cei care suferă din cauza pandemiei, pentru toți cei care sunt constrânși să poarte povara sărăciei. Să-i cerem Domnului prezența sa de pace, curaj, mângâiere, sprijin.

Mulți sunt cei indiferenți față de credință, mulți s-au îndepărtat de Biserică; mulți continuă să-l refuze pe Cristos, sunt mulți susținători ai ideologiilor materialiste și relativiste. Mulți sunt încă adepții violenței, ai exploatării persoanelor în orice fel, mulți continuă să cultive spiritul de nedreptate, refuzând astfel demnitatea și chipul îndumnezeit al fraților lor. Nu putem să uităm de suferințele din lume și, din nou, gândurile noastre se îndreaptă spre cei care sunt victimele războaielor, ale masacrelor, spre cei care suferă și mor de foame, spre cei nevinovați și totuși persecutați, ne gândim la emigranții care sunt constrânși să-și părăsească țările proprii, pentru a regăsi liniștea, pacea și un trai mai bun.

Cu aceste gânduri ne prezentăm în fața Pruncului Isus cu smerita noastră rugăciune, știind că doar mânuța sa puternică poate schimba sorții omenirii și ai fiecăruia dintre noi.

Cea mai frumoasă dorință a sfintei Nașteri a lui Cristos este exprimată prin cuvintele Sfântului Paul: „Ca niște aleși ai lui Dumnezeu, sfinți și iubiți, îmbrăcați-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilință, cu blândețe și răbdare. Îngăduiți-vă unii pe alții și, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertați-vă! Așa cum v-a iertat Domnul, la fel să vă iertați și voi… Să domnească în inimile voastre pacea lui Cristos la care ați fost chemați ca să fiți un singur trup” (Col 3,12-15).

Vă invit pe toți să vedeți zilele de Crăciun ca pe o oportunitate de a găsi pacea interioară și de a cere și de a promova pacea despre care auzim în fiecare an în Evanghelia Crăciunului.

Crăciunul este o oportunitate minunată de a crea o comunitate bună, familială, cu atmosferă de adevărată sărbătoare. Pandemia ne-a preocupat și anul acesta, chiar dacă unele lucruri au devenit mai relaxate datorită vaccinărilor. Pandemia a rămas o amenințare și continuă să-i țină pe mulți departe de celebrările din biserici și în imposibilitatea de a se întâlni cu cei dragi, din simple motive de teamă sau prejudecăți.

Să avem grijă de sănătatea noastră și a celor din jurul nostru, pentru ca să trăim fără teamă momentele de sărbătoare din familiile și comunitățile noastre parohiale. Numai așa vom putea avea cu adevărat un Crăciun fericit și sărbători frumoase.

Să ne lăsăm întâmpinați de Cel care a venit să ne caute până la a se face om: este urarea de Crăciun pe care o adresez tuturor cu toată afecțiunea, este rugăciunea pe care o pun în mâinile Mariei, Maica lui Isus și Maica noastră.

Crăciun fericit, cu binecuvântarea îmbelșugată a Domnului pentru toți credincioșii, toate familiile și comunitățile Arhidiecezei noastre!

În curând se va termina anul 2021 și vom păși într-un An Nou 2022, o carte nouă cu multe pagini goale pe care va trebui să scriem cu viețile noastre. Să ne ajute Dumnezeu să le completăm bine!

Vă doresc tuturor speranță, răbdare și puterea păcii! La mulți ani!

Dat la București, 8 decembrie 2021, Solemnitatea Neprihănitei Zămisliri

 + Aurel Percă
Arhiepiscop Mitropolit de București

 

 

Hits: 407

Share the Post