ÎPS Ioan Robu, la hramul Parohiei „Înălțarea Sfintei Cruci” din Pantelimon (Constanța)
Sâmbătă, 11 septembrie 2021, comunitatea din Pantelimon (Constanța) a sărbătorit în avans hramul bisericii – Înălțarea Sfintei Cruci. Liturghia solemnă de la ora 11.00 a fost prezidată de ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit emerit. Au concelebrat preoți din Decanatul de Constanța, dar și câțiva preoți veniți din București.
Emoție, rugăciune, bucurie: acestea sunt caracteristicile hramului de la Pantelimon. Cu mult timp înainte să înceapă Sfânta Liturghie, în curtea bisericii s-au adunat credincioșii veniți de departe și de aproape. La începutul Sfintei Liturghii, ÎPS Ioan Robu a dorit să împărtășească celor prezenți bucuria de a fi alături de ei în această zi solemnă. Apoi, în cuvântul de învățătură, le-a explicat care este sensul hramului: să fim împreună, să participăm la Sfânta Liturghie, să ne spovedim și să ne împărtășim, să ascultăm la Sfânta Liturghie cuvântul Domnului, apoi după, să trăim momente de comuniune cu prietenii și familia.
De asemenea, ÎPS Ioan Robu a făcut referire la cruce, îndemnându-ne să contemplăm semnul crucii care a fost pus în noi, în ființa noastră, încă de la Sfântul Botez, și totodată să contemplăm semnul crucii care este în noi izvor de haruri, prin care Dumnezeu ne luminează în așa fel încât să știm să distingem binele de rău și întotdeauna să alegem binele. Crucea este simbolul iubirii pe care Dumnezeu o are față de toți, pentru că din iubire Dumnezeu ni l-a dat pe Fiul său, Isus, ca preț de răscumpărare.
Crucea este în centrul Evangheliei; reprezintă, totodată, pasiunea (pătimirea) și iubirea lui Dumnezeu pentru om. Și tocmai în pătimirea Lui pentru noi, noi descoperim cine este Dumnezeu – este o iubire fără margini pentru noi toți– dar aflăm și cine suntem noi: suntem ținta iubirii sale și aceasta este mântuirea noastră. Noi ducem crucea noastră; fiecare o duce pe a sa. El însă nu duce crucea Sa, ci pe a noastră, a tuturor.
Darurile la ofertoriu au fost prezentate la altar de către credincioșii comunității, toate având semnificație simbolică. Atent alese și intonate cu multă bucurie și implicare de către cor, cântările liturgice au înfrumusețat sărbătoarea hramului și au intensificat nota solemnă a celebrării.
La sfârșitul Sfintei Liturghii, parohul comunității, Pr. Felician Iancu, i-a mulțumit ÎPS Ioan Robu și tuturor preoților prezenți, corului, tuturor celor care s-au implicat cu inima deschisă într-un fel sau altul pentru ca această zi să fie cât mai înălțătoare, dar și tuturor credincioșilor, precum și pelerinilor veniți în număr mare din orașul Popești-Leordeni, unde a păstorit în calitate de vicar nu cu mult timp în urmă.
Sărbătoarea nu se putea încheia decât cu o agapă, prilej foarte bun pentru cei prezenți să se bucure de natură, fiind o vreme frumoasă de toamnă, dar să și socializeze.
Mulţumim bunului Dumnezeu pentru momentele de har trăite în sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, semnul iubirii lui Dumnezeu. Isus pe cruce, cu brațele deschise, ne arată și astăzi că iubirea Sa vrea să îmbrățișeze lumea.
Simona Banu
Hits: 438