Actualitatea creștină: noul număr 5/2021, disponibil din 2 mai

Copertă revistă mai_Page_1

Actualitatea creștină: noul număr 5/2021, disponibil din 2 mai

Începând de duminică, 2 mai, revista Arhidiecezei de București, Actualitatea creștină, va fi disponibilă la Librăria „Sf. Iosif” și în parohii.Numărul din mai al revistei Actualitatea creștină se deschide cu editorialul intitulat „Maria – «steaua Rusaliilor». Cu mama noastră cerească în luna mai”, în care ÎPS Aurel Percă afirmă:

„Se deschid înaintea noastră două luni intense, din punct de vedere liturgic și al devoțiunii, care ne dau ocazia să trăim și mai mult cu inima și privirea îndreptată spre cer, pentru a contempla Misterul pascal în toată manifestarea sa și în formele sale expresive.”

În rubrica „Semnificații liturgice”, Pr. Gabriel Anghel, Responsabil al Oficiului pentru Pastorația Liturgică și Sacramente al ARCB, ne prezintă originea și evoluția sărbătorii Rusaliilor, până la forma liturgică în care se celebrează Rusaliile astăzi.

Biserica Catolică din România a trăit luna aceasta un eveniment deosebit, primind un nou episcop de Cluj-Gherla, PS Claudiu Lucian Pop, al cărui profil este prezentat în rubrica „Focus – Evenimente”.

„Biserica nu binecuvântează păcatul”: rubrica „Biserică și societate” prezintă documentul din 15 martie 2021 al Congregației pentru Doctrina Credinței, care tranșează cu un răspuns negativ propunerile care circulă în anumite medii ecleziale de a conferi binecuvântări cuplurilor de același sex, explicând, totodată, că acest fapt nu exclude binecuvântările acordate individual persoanelor cu înclinații homosexuale și nici nu reprezintă o discriminare la adresa acestora.

La rubrica „Biserică și societate”, Pr. Daniel Gheorghiță Benchea explică de ce nepăsarea față de semeni este o „artă viciată”, aducând ca exemplu figura carismatică a Sfântului Vincențiu de Paul

Paginile „Suflet tânăr” ne dau recomandări pentru „Secretul unei zile reușite” și continuă reflecția asupra exortației apostolice post-sinodale „Christus Vivit”

Pr. Fabian Măriuț, Responsabil al Oficiului pentru Pastorația Familiei, ne îndeamnă „Să citim Amoris Laetitia”, deschizând, prin articolul său, un program de lectură al acestei exortații apostolice readuse în prim-plan anul acesta de Papa Francisc prin proclamarea Anului „Familia Amoris Laetitia”. Rubrica „Din catehezele Papei”, semnată de Iulia Cojocariu, are, o orientare pascală, „Relația cu Cel Înviat” care stă în centrul vieții creștine.

„O viață cu adevărat înnoită” este titlul meditației semnate de Pr. Tarciziu Șerban pe marginea cântării Sfintei Fecioare Maria, care ne conduce de la Înviere la Rusalii.

În luna mai ne bucurăm de celebrarea liturgică a Fericitului Vladimir Ghika (16 mai), căruia îi este dedicată atât rubrica „Minuni și sfinți” cât și un amplu material despre „Gândurile” sale. „«Gândurile» Monseniorului Vladimir Ghika”, un dosar de 3 pagini despre istoria acestor perle spirituale prin care Monseniorul a intrat și mai mult în conștiința publicului larg, ne introduc și în culisele imensei munci de editare și publicare a acestui tezaur pe care ni l-a lăsat Fericitul Vladimir Ghika și la care a lucrat chiar și cu puțin înainte de arestarea sa. Trecând la un alt registru al personalității Monseniorului, acela de artist, aflăm despre decernarea Premiului „George Oprescu” al Academiei Române pe 2020 pentru lucrarea „Fericitul Vladimir Ghika. In spiritu caritatis. Desene”, editată de Anna-Mária Orbán și Iulia Cojocariu și publicată în anul 2018.

La rubrica „Biserica misionară”, Pr. Ștefan Lenghen prezintă o scurtă istorie a Operei Misionară Pontificală a Sfintei Copilării sau Copilăria Misionară, prezentă și în Arhidieceza de București, lansând și o invitație pentru cei care doresc să trăiască această spiritualitate misionară, atât copii, cât și adulți.

În tradiția deja formată la rubrica „Credință, artă și istorie”,  Mons. Ieronim Iacob se lansează în explorarea unei dileme istorice: cine este adevăratul arhitect al Bisericii Sfântul Anton din Constanța? Rubrica „Sacralitatea în artă” se acordă cu timpul liturgic, iar Pr. Andrei Dumitrescu prezintă tabloul „Vizita Fecioarei Maria la Elisabeta” al pictorului Domenico Ghirlandaio.

În paginile revistei se mai găsesc știri din țară, de la Vatican și din lume, anunțuri, idei pentru timpul liber.

Hits: 160

/ Știri / Tags:

Share the Post