Dr. Dănuț Doboș: Catedrala Sfântul Iosif, Casa lui Dumnezeu și Poarta Cerului
„Oare ce ne-am fi făcut noi, catolicii, fără această măreață catedrală?”, spunea Arhiepiscopul emerit de București, dr. Ioan Robu, la 15 februarie 2004, în predica rostită la liturghia aniversară de 120 de ani de la sfințirea Catedralei Sfântul Iosif. Cu acest prilej, Excelența Sa îi aducea un emoționant omagiu ctitorului catedralei, Ignazio Felice Paoli (1818-1885), episcop pasionist de Nikopolis ad Hystrum (1870-1883), Arhiepiscop de București (1883-1885).
Încă de la începutul păstoririi sale, Arhiepiscopul Ignazio Paoli a apreciat faptul că prioritatea o constituia construirea unei catedrale demne de funcția și demnitatea deținute, precum și de prestigiul Bisericii Catolice din România. A avut în acest sens parte de tot sprijinul moral și material, de la binecuvântarea Papei Leon al XIII-lea, încurajarea Regelui Carol I și a prim-ministrului Ion Brătianu, la colaborarea celui mai renumit arhitect din epocă, genialul Friedrich Schmidt de la Viena. Împărați, regi, prinți, nobili, cardinali, episcopi, preoți și credincioși din țară și din toată lumea au răspuns apoi chemării Arhiepiscopului Paoli, contribuind cu donații la susținerea lucrărilor în cadrul unor călătorii și colecte organizate de Paoli.
„Rareori un om a urmărit un gând cu mai multă tenacitate și a luptat cu atâtea piedici, rareori un om a avut mai multă încredere în Pronia dumnezeiască, ca Paoli în clădirea catedralei”, scria canonicul Carol Auner în anul 1916 în „Revista Catolică”, într-un articol dedicat construcției catedralei.
Piatra fundamentală a fost așezată la 19 septembrie 1875, eveniment descris astfel de canonicul Auner în articolul sus-citat: „Era o sărbătoare mare, acea duminică de toamnă. Nu era catolic din București care să nu fi fost de față la această ceremonie înălțătoare, aurora unei epoci mai strălucitoare pentru numeroasa enorie. Programa amănunțită ne vestește că episcopul și clerul au intrat în curte la orele 3 p.m. Apoi s-a cântat imnul Sfântului Iosif, căruia se dedică biserica, cu acompaniament de orchestră.
Și în timpul serviciului ritual muzica a executat în anumite momente bucăți religioase.
Urmară șase discursuri în limba franceză, română, germană, ungară, poloneză și italiană, dintre care episcopul a rostit cele două extreme (…).
În fine, cei de față fură invitați să depună obolul lor pe piatra sfințită. Discursul german și cel francez ni s-au păstrat. Ele sunt o dovadă a inspirațiunii sublime ce izvorăște din conștiința unui fapt săvârșit (…)”.
Lucrările la catedrală au fost efectuate în perioada 1875-1884, sub coordonarea arhitecților Alfons Zegers și Carol Benisch, iar pentru finalizarea acestora, Arhiepiscopul a efectuat lungi și obositoare călătorii în Europa, organizând totodată loterii pe obiecte de valoare donate de Papa Leon al XIII-lea, Regele Carol I, Casa Imperială de Habsburg sau prin obiectele colectate de Arhiepiscop în Europa. Firme, artiști și meșteri de prestigiu din Regatul României și din Germania, Italia, Franța au contribuit la executarea picturii și mobilierului de interior.
Întors la București de la Roma, la 3 martie 1883, unde fusese primit în audiență de Papa Leon al XIII-lea cu prilejul nominalizării în funcția de arhiepiscop, Ignazio Paoli rostea o emoționantă cuvântare: „În cei 14 ani de minister episcopal, eu am trudit pentru voi promovând instrucția în școală, fondând un Seminar pentru formarea unui cler instruit și capabil de a vă conduce în via Domnului, și în fine am lăsat pentru voi un monument frumos și demn de religia noastră sfântă: Catedrala, a cărei construcție se finalizează în acest moment, pentru a putea face inaugurarea solemnă (…) De aceea vă adresez și vouă: rămâneți catolici buni; nu numai cu numele, ci și cu faptele, respectând poruncile Bisericii noastre sfinte, respectând Ziua Domnului, fugind de păcat, frecventând Sfintele Sacramente și într-un cuvânt făcând operă de adevărați creștini. Aceasta aștept eu de la voi. Vă îndemn, totodată, să faceți un sacrificiu, contribuind fiecare după puterile voastre cu o sumă de bani pentru a ajuta la finalizarea lucrărilor la catedrală. Dar faceți acest lucru cât mai repede cu putință, deoarece doresc să o inaugurez într-un timp scurt (…)”
În pofida faptului că lucrările de interior nu erau finalizate, arhiepiscopul Paoli a luat decizia să inaugureze catedrala, printr-o ceremonie impresionantă care a avut loc la 15 februarie 1884; „o zi memorabilă, cea mai fericită din viața lui Paoli”, scria istoricul Carol Auner.
La Liturghia de inaugurare, arhiepiscopul a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind bunurile al căror izvor urma să devină Catedrala Sfântul Iosif: sacramentele reconcilierii cu Dumnezeu, întăririi în credință, al reconcilierii cu Isus și al mângâierii religiei în ceasul morții.
„Fiți dar, fraților preaiubiți, cu toții însuflețiți de același gând, adică de a-l onora pe Dumnezeu în locuința sa. Veniți într-însa ca să serbați solemnitățile instituite în cultul nostru, veniți fără a lipsi niciodată să sfințiți aici ziua Domnului, alergați aici pentru a îndemna și pe alții prin exemplul vostru la împlinirea datoriilor creștinești”.
Arhiepiscopul Ignazio Paoli rememora astfel evenimentul din 15 februarie 1884: „Din rațiunea unei prudențe înalte, ceremonia deschiderii Catedralei se fixase pe o zi de muncă, 15 februarie. Cu toate acestea, afluența mulțimii de toate clasele care ținu să asiste la serbare era așa de mare că două ore înaintea începerii slujbei nu mai era chip de a pătrunde în biserică.
Am oficiat Liturghia pontificală înconjurat de clericii Seminarului meu și de majoritatea misionarilor, care veniseră să împartă bucuria mea. Am ținut două discursuri, unul italienesc, dimineața, după Evanghelie, iar celălalt românesc, după prânz”.
Catedrala Sfântul Iosif, ctitoria măreață a arhiepiscopului Ignazio Paoli, a fost apreciată dintotdeauna ca fiind opera bisericească cea mai de seamă a Arhidiecezei Romano-Catolice de București. În anul 1884, marele om politic Mihail Kogălniceanu, impresionat de măreția catedralei, declara de la tribuna Parlamentului că „este cel mai frumos edificiu religios care există în România”.
Arhiepiscopul a decedat subit la 27 februarie 1885, la Viena, unde se afla pentru a organiza o colectă care să-i permită finalizarea lucrărilor la catedrală. Acestea au fost apoi preluate și duse la bun sfârșit de succesorul său, arhiepiscopul Paul Iosif Palma (1885-1892).
Arhiepiscopii de București care au păstorit Arhidieceza de București în ultimii 137 de ani au contribuit cu toții la sporirea măreției catedralei „Sfântul Iosif”, rămasă nealterată în tot acest timp, păstrând pentru generațiile prezente și viitoare darul cel mai de preț pe care arhiepiscopul Paoli ni l-a făcut, catedrala arhiepiscopală.
Din păcate, existența mărețului edificiu a fost și continuă să fie amenințată de construirea în vecinătatea bisericii a unei monstruozități arhitectonice.
Arhiepiscopul Raymund Netzhammer scria în anul 1902 despre arhiepiscopul Paoli: „Trupul marelui episcop se odihnește într-un mormânt provizoriu din Capela Cimitirului și așteaptă acolo pentru a fi transferat în biserica catedrală pe care el, pe bună dreptate, o numea a lui”.
La rândul său, istoricul Carol Auner scria în anul 1916: „Osemintele lui se vor muta de bună seamă în catedrală, ctitoria sa de căpetenie”.
Există semne ale bucuriei că actualul Păstor al Arhidiecezei, ÎPS Aurel Percă, va duce la îndeplinire dorința testamentară a ctitorului catedralei, reașezându-i osemintele la loc de cinste în ctitoria sa.
Să dăinuiască de-a pururea!
Dr. Dănuț Doboș
Hits: 507