IPS Aurel Percă: Medalion – Fericitul Anton Durcovici

IPS Aurel Percă: Medalion – Fericitul Anton Durcovici

durcovici-la-pitesti-1024x585

„Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 143,15).

În fiecare an, la 10 decembrie, în calendarul catolic este înscris numele Episcopului martir Anton Durcovici, şi suntem chemaţi să cinstim memoria acestui fiu al Arhidiecezei de Bucureşti, trimis prin voinţa Papei Pius al XII-lea să păstorească Dieceza de Iaşi, într-o perioadă foarte grea pentru Biserica Catolică din România.

anton_durcovici_stemaAceptând numirea de episcop, la 30 octombrie 1947, probabil în inima Episcopului Durcovici răsuna deja şi crezul programului său pastoral: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!” (Ps 143,15).

Noul Episcop de Iaşi a avut de mai multe ori ocazia să facă referinţe la semnificaţia mottoului sub care şi-a aşezat slujirea sa episcopală: „Fiţi tari, fiţi statornici în credinţă… Închinaţi-vă sincer Domnului Dumnezeului părinţilor voştri, aşa precum vă învaţă sfânta Biserică, Maica noastră! (…) Ascultaţi deci, iubiţii mei fii sufleteşti, cu inima primitoare cuvintele şi sprijiniţi-mi străduinţele mele slabe cu rugăciunile voastre din toate zilele: iar voi, prea cucernicilor fraţi preoţi, daţi-mi fără preget colaborarea voastră; astfel încât în ziua marii judecăţi să putem da seamă, cu toţii fără frică, înaintea Mielului dumnezeiesc, supremul Păstor al sufletelor şi Judecătorul tuturora, Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Cristos! (…) Păzeşte-ne, Doamne; călăuzeşte-ne spre fericirea ta, ca să se împlinească pentru noi cuvântul dumnezeiesc: Fericit poporul, al cărui Dumnezeu este Domnul! (Ps 143,15) Pogoară peste noi toţi binecuvântarea ta…”.

Biserica locală de Iaşi care i-a fost încredinţată spre păstorire Fericitului Episcop Anton Durcovici era poporul lui Dumnezeu, o porţiune a vastului popor al lui Dumnezeu – Biserica Universală –
popor pe care El şi l-a dobândit prin sângele propriului Fiu.

Cu ocazia luării în posesie canonică a Diecezei de Iaşi, Episcopul Durcovici spunea: “Doamne, te aleg pe tine, astăzi, drept scut invincibil al turmei care mi-a fost încredinţată spre păstorire. Fereşte-ne de rău, Doamne, călăuzeşte-ne spre fericirea ta, pentru ca să se împlinească în noi cuvântul lui Dumnezeu: Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”.

De ce noul Episcop a ales şi a rostit această „fericire” la adresa poporului credincios din Moldova?

Cu siguranţă, el simţea fericirea de a fi un păstor al unui popor iubit de Dumnezeu: un popor „fericit” datorită credinţei sale vii, neclintite, puternice, generoase, un popor simplu, dar dornic să rămână fidel lui Dumnezeu. Dieceza pe care o lua în primire îi cuprindea în sânul ei atât pe cei vii, cât şi pe cei decedaţi; trăia „împărtăşirea sfinţilor” din toate generaţiile care s-au succedat pe acest pământ binecuvântat; la constatarea acestei realităţi, cred că Episcopul Durcovici a putut să exclame, folosindu-se de cuvintele psalmistului: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”.

În vremuri foarte tulburi pentru viaţa Bisericii, Episcopul Anton citea realitatea trecutului în perspectiva viitorului. Probabil în această optică putem citi şi intervenţiile sale „profetice” rostite spre a-i încuraja pe credincioşii din diferitele parohii pe care le-a vizitat pe parcursul celor 14 luni de activitate episcopală, dar şi îndemnurile pentru cei care, în suferinţe cumplite fiind, zăceau în temniţe: „Vor veni zile mai bune şi pentru poporul român, atât de greu încercat!”; “Duceţi crucea Mântuitorului care s-a răstignit pentru păcatele noastre, căci va veni ziua învierii şi pentru mult încercatul popor român!”.

Episcopul Anton avea convingerea că poporul care îi era încredinţat spre păstorire nu va renunţa uşor la credinţa sa şi la valorile sale spirituale şi morale: un popor care poate intona cu psalmistul „cântarea nouă” plină de încredere şi speranţă în victoria finală. De aceea, folosindu-se de cuvintele psalmistului, Episcopul martir a putut să rostească această fericire la adresa credincioşilor din Moldova: „Fericit poporul al cărui Dumnezeu este Domnul!”.

Alegerea acestui verset din Cartea Psalmilor nu este întâmplătoare: ea confirmă atașarea Fericitului Episcop Anton Durcovici față de cuvântul Sfintei Scripturi, mai ales iubirea sa intensă cu care, zilnic, recita Psalmii, pe care îi cunoștea, aproape în întregime, pe de rost. Se poate spune că orice respirație a sa era, de fapt, recitarea unui verset din Psaltire.

Este de admirat și, în același timp, de neînțeles, de ce totuşi noul Episcop ales de Iași a dorit să-și inscripționeze pe stema episcopală acest verset, deoarece în momentul alegerii sale „cărțile erau deja făcute”, comuniștii aflându-se atunci foarte aproape de momentul în care au devenit stăpâni peste poporul român, la sfârșitul lunii decembrie 1947 Regele Mihai fiind obligat să abdice. Așadar, este o întrebare mai mult decât legitimă: „De ce Episcopul Anton Durcovici a ales acest verset?”.

După o activitate prodigioasă şi intensă în Arhidieceza de Bucureşti, de păstor, profesor, canonic, vicar general, „acest om al lui Dumnezeu”, cu o viaţă preoţească exemplară pe parcursul a 36 de ani închinaţi slujirii Bisericii, în diferitele servicii care i-au fost încredinţate, cu o viaţă încununată cu plinătatea preoţiei, prin consacrarea episcopală, și cu o activitate episcopală limitată în timp (14 luni), devenea, în anul 1947, „un om providenţial pentru Eparhia de Iaşi în timpuri deosebit de grele”, prin primirea numirii episcopale. A încercat să refuze această numire, nu din lașitate, ci din umilință. Nu i s-a dat voie! Astfel, după o viață de muncă, după acest lung pelerinaj intelectual și spiritual, Anton Durcovici a trebuit să bea și ultimul strop din paharul pe care Dumnezeu i l-a oferit: martiriul. Fiind conștient de sfârșitul său crunt, cu siguranţă a ales acest verset psaltic pentru a primi curaj în încercarea inevitabilă, dar și pentru a le arăta catolicilor din Moldova și din România că, indiferent de situația socială, politică sau religioasă, poporul care îl urmează pe Dumnezeu este şi va fi fericit.

Mottoul Fericitului Episcop Anton Durcovici trebuie să fie, de fapt, şi mottoul fiecărui creștin autentic, al fiecărui popor care crede în Cristos, deoarece, indiferent de spațiul geografic pe care îl ocupă și independent de orânduirea politică, poporul credincios are în ADN-ul său fericirea, o fericire care începe pe pământ și va continua pe vecie în Paradis, înaintea lui Dumnezeu, care este Fericirea prin excelență.

Fericite Anton Durcovici, roagă-te pentru noi!

 

† Aurel Percă

Arhiepiscop Mitropolit

Hits: 29

/ Aprofundări, Știri / Tags:

Share the Post