Paris: Relicva Fericitului Vladimir Ghika, aşezată în altarul Bazilicii Sacré-Cœur

Monseniorul Vladimir Ghika, în perioada în care era preot la Paris. Foto: Arhiva Ghika/ARCB
Monseniorul Vladimir Ghika, preot al Diecezei de Paris, care în 1939 a decis să rămână în România – unde şi-a aflat, în cele din urmă, sfârşitul martiric -, este de-acum prezent şi în Capitala Franţei şi va rămâne pentru totdeauna legat de Bazilica Sacré-Cœur de pe colina Montmartre: relicva sa a fost aşezată în altarul Bazilicii, alături de relicvele altor mari sfinţi ai Bisericii Catolice.
Aşezarea relicvei a avut loc săptămâna trecută, iar duminică, 20 octombrie 2019, a fost celebrat ritul de consacrare a altarului Bazilicii Sacré-Cœur, prezidat de Monseniorul Michel Aupetit, Arhiepiscopul Parisului. Cu această celebrare, Dieceza de Paris a deschis Anul Jubililiar al Bazilicii Sacré-Cœur, la 100 de ani de la sfințirea locaşului de cult, declarat sanctuar naţional şi dedicat Preasfintei Inimi a lui Isus. Vorbind despre semnificația altarului, Mons. Aupetit a amintit, la predică, că acesta „este semnul prezenței lui Dumnezeu”: pe acest altar pâinea se transformă în Trupul lui Cristos și vinul în Sângele Său, iar piatra altarului, în care sunt așezate relicvele, sunt o „mărturie a acestui lucru minunat care ne deschide porțile Cerului”.

Bazilica Sacré-Cœur din Paris. Foto: fb.com/sacrecoeurdemontmartre
Alături de relicva Fericitului Vladimir Ghika, în altarul Bazilicii au fost aşezate relicvele sfinţilor Denis (+250), martir, primul episcop al Parisului și patron al Capitalei Franței; Maria Margareta Alacoque, vizitandină, cea care a dat origine devoţiunii la Preasfânta Inimă a lui Isus; Tereza a Pruncului Isus şi a Sfintei Feţe, carmelitană, care a fost în pelerinaj la această bazilică; Martin din Tours și Ludovic al Franţei. Numele lor au fost înscrise în decretul episcopal semnat de Arhiepiscopul Michel Aupetit, care a fost citit de Mons. Jean Laverton, rectorul Bazilicii Sacré-Cœur, în faţa tuturor celor prezenţi duminică în bazilica pariziană.

Pr. Jean Laverton, rectorul Bazilicii Sacré-Cœur, anunţând numele sfinţilor şi fericiţilor ale căror relicve au fost aşezate în altar. Foto: © Yannick Boschat / Dieceza de Paris
Acest demers a fost mijlocit de Asociația „Bienheureux Vladimir Ghika” din Franța, în colaborare cu Postulatura Cauzei de canonizare a Fericitului Vladimir Ghika, de pe lângă Arhiepiscopia Romano-Catolică de București. „Père Jean Laverton, rectorul bazilicii a fost impresionat de devoțiunea pe care o avea Vladimir Ghika pentru Preasfânta Inimă a lui Isus”, a mărturisit dna Marie Louise Miclescou, într-un material trimis Postulaturii. Relicva Monseniorului Ghika – un fragment de os – i-a fost înmânată rectorului Bazilicii de către dna Maria Sander, dna Marie Louise Miclescou și dl Jean Lauxerois, președintele Asociației „Bienheureux Vladimir Ghika”.
„Părintele Jean Laverton a primit relicva cu multă delicatețe și umilință. S-a făcut liniște. Toți patru eram foarte emoţionați – a povestit dna Miclescou -, trăind câteva momente sfinte unice: părintele avea relicva Monseniorului Ghika în mâinile sale, și fiecare a adresat rugile sale la Cer prin intermediul fericitului Vladimir. Și acum, când scriu aceste rânduri, plâng de emoția pe care am trăit-o împreună la Sacré-Cœur și-i mulțumesc lui Dumnezeu și lui Vladimir Ghika pentru că mi-au dat harul să trăiesc momente spirituale de excepție”.
Membrii Asociației „Bienheureux Vladimir Ghika” au fost, de altfel, prezenți duminică, la celebrarea consacrării altarului Bazilicii Sacré-Cœur din Paris. O altă prezență românească la acest moment istoric a fost Pr. Dominic Schubert, care l-a asistat pe Arhiepiscopul Michel Aupetit pe durata celebrării. Născut la București și botezat în Catedrala Sf. Iosif, Pr. Dominic este nepot al Episcopului Joseph Schubert, fost paroh al Catedralei, consacrat în clandestinitate, în 1950.

Mons. Aupetit celebrează ritul consacrării altarului Bazilicii Sacre Coeur din Paris, asistat de Pr. Dominic Schubert. Foto: © Yannick Boschat / Dieceza de Paris
Fericitul Vladimir Ghika a fost invocat duminică, alături de alţi sfinţi şi fericiţi ai Bisericii Catolice, în cadrul Litaniei tuturor sfinţilor. De asemenea, rectorul Bazilicii a amintit că Monseniorul Vladimir Ghika „a petrecut aici mai multe nopţi de adoraţie euharistică”. Despre aceste momente de rugăciune petrecute de Monseniorul Ghika în Bazilica pariziană și despre devoțiunea lui la Preasfânta Inimă a lui Isus amintește și dna Miclescou: „La Arhiva Vladimir Ghika se găsește o scrisoare a Fericitului Vladimir către părintele Lobry, în care îi scrie cum s-a rugat o noapte întreagă, la Bazilica Sacré-Cœur, în fața Sfântului Sacrament cu mâinele în cruce, pentru operele sale din România. În Entretiens spirituels, Vladimir Ghika dedică un capitol adorării euharistice, iar biserica pe care a fondat-o la București se numește Preasfânta Inimă a lui Isus”.
„Şi – încheie dna Miclescou –, așa cum pe vremuri, la Lourdes, pe stindardul depus de pelerinii români, ne rugam Sfintei Fecioare Maria: Adu-ți aminte, Marie, și de România, tot astfel, cu ocazia inaugurării anului jubiliar al bazilicii Sacré-Cœur, încredințăm România și poporul român Inimii Preasfinte a lui Isus și Fericitului Vladimir Ghika”.

Sfânta Liturghie celebrată duminică, 20 octombrie 2019, pe altarul nou-consacrat, în care a fost aşezată şi relicva Fericitului Vladimir Ghika. Foto: © Yannick Boschat / Dieceza de Paris
În această bazilică s-au rugat și Sfânta Tereza a Pruncului Isus, pe 6 noiembrie 1887 – în drumul spre Roma, pe când avea 14 ani, s-a consacrat aici Preasfintei Inimi a lui Isus; Fericitul Charles de Foucauld, pe 6 iunie 1889, s-a consacrat Inimii Preasfinte a lui Isus în bazilica aflată încă în construcţie; Sfântul Ioan al XXIII-lea, în perioada în care era Nunţiu Apostolic la Paris (1944-1953); Sfântul Ioan Paul al II-lea, pe 11 iunie 1980, cu ocazia primei sale vizite apostolice în Franţa.
Bazilica Sacré-Cœur a fost construită ca un ex-voto național, după războiul din 1870, și ridicată în stil arhitectural romano-bizantin. A fost sfințită pe 16 octombrie 1919 de cardinalul Amette, Arhiepiscop de Paris, și cardinalul Vico, delegat al Papei Benedict al XV-lea. În Bazilica Sacré-Cœur, care este sanctuar al adorației euharistice și al milostivirii divine, se face adorație euharistică din 1 august 1885, neîncetat. Bazilica este primul lăcaş de cult din Franţa în al cărui altar a fost aşezată relicva Fericitului Vladimir Ghika.
Cristina Grigore
Hits: 260